Șofer care a refuzat prelevarea de probe pentru stabilirea alcoolemiei, condamnat cu executare. Bărbatul a ajuns deja în penitenciar

Şoferul din Oradea a refuzat să meargă la spital pentru a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenţei substanţelor psihoactive în organism, potrivit news.ro.

Miercuri, oficialii Poliţiei judeţene Bihor au anunţat că bărbatul a fost încarcerat. ”La data de 12 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au depistat un bărbat de 35 de ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor. Judecătoria Reşiţa a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an de închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat”, a transmis Poliţia.

Refuzul recoltării probelor este o modalitate prin care tot mai mulţi şoferi încearcă să scape de condamnări, ignorând faptul că decizia de a refuza stabilirea alcoolemiei prin analize de laborator este infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. 

MAI MULT REALITATEA

Angajații Vămii declanșează de azi proteste la nivel național. Pot crește timpii de așteptare

Protestul va consta în aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal, inclusiv efectuarea de controale amănunțite asupra documentelor și mărfurilor prezentate...

Recomandăm și ...

Trump sfidează presiunea electorală și amenință Iranul: „Nu mă țin în șah. Nu mă interesează alegerile care urmează”

„Încă nu suntem mulțumiți de termenii negocierii cu Iranul. Dar vom fi”, a dat asigurări Donald Trump, la o ședință cu membrii cabinetului său.

ULTIMA ORĂ