VIDEO Donald Trump a sosit la Washington pentru întâlnirea de la Casa Albă cu Joe Biden

Președintele ales Donald Trump a ajuns miercuri la Washington pentru a se întâlni cu colegii republicani din Congres și președintele Joe Biden la Casa Albă, relatează Reuters. 

Cei doi președinți erau așteptați să se întâlnească la 11 a.m. ET (1600 GMT, ora 18.00, ora României). 

Trump a aterizat la Washington cu puţin înainte de ora locală 09:30.

Biroul fostei şi viitoarei prime-doamne Melania Trump a confirmat că aceasta nu intenţionează să participe la întâlnirea obişnuită cu prima-doamnă Jill Biden, miercuri, la Casa Albă, în timp ce soţii lor se întâlnesc în Biroul Oval.

„Doamna Trump nu va participa la întâlnirea de astăzi de la Casa Albă. Întoarcerea soţului ei în Biroul Oval pentru a începe procesul de tranziţie este încurajatoare, iar ea îi doreşte mult succes”, a declarat biroul ei într-o postare pe X, potrivit News.ro.

Potrivit surselor CNN, este puţin probabil ca Melania Trump să se mute la Casa Albă cu normă întreagă atunci când soţul ei va prelua funcţia în ianuarie şi că este probabil ca ea să îşi petreacă majoritatea timpului între New York şi Palm Beach.

Biden, care inițial a fost candidatul democraților împotriva lui Trump la alegerile din 2024, înainte de a se retrage și de a o susține pe vicepreședinta Kamala Harris drept candidat democrat, îl va primi pe fostul și viitorul președinte în Biroul Oval, o tradiție a președinților în funcție pe care Trump, republican, a întrerupt-o când Biden a câștigat în 2020.

„El crede în norme, crede în instituția noastră, crede în transferul pașnic al puterii”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, despre decizia lui Biden de a-l invita pe Trump la Casa Albă. 

Biden și Trump s-au criticat aspru unul pe celălalt de ani de zile, iar echipele lor dețin poziții foarte diferite cu privire la politici, de la schimbările climatice la Rusia și comerț. Biden, în vârstă de 81 de ani, l-a descris pe Trump ca pe o amenințare la adresa democrației, în timp ce Trump, în vârstă de 78 de ani, l-a prezentat pe Biden ca pe un incompetent.

Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea suferită în 2020 în faţa lui Joe Biden, a declarat joi că „aşteaptă cu nerăbdare această întâlnire” de la Casa Albă, potrivit echipei sale.

Întâlnirile dintre Biden şi Trump au fost rare. Ei au putut fi urmăriţi la televizor de întreaga lume, în iunie, pentru prima lor dezbatere directă din cadrul alegerilor prezidenţiale, abordând subiecte ca economia, avortul şi politica externă.

Prestaţia slabă a lui Biden la dezbatere a dus în cele din urmă la retragerea acestuia din cursa pentru Casa Albă, în iulie, el fiind înlocuit de Kamala Harris.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

YouTube închide un canal pro-Iran cu clipuri în stil Lego care îl ironizau pe Trump

Explosive Media, un grup care se prezintă drept independent, dar despre care există suspiciuni că ar avea legături cu guvernul iranian, a devenit cunoscut...

Propagandă cu „față” de Lego. Videoclipurile generate cu inteligență artificială care promovează mesajele Iranului ajung la sute de milioane de vizualizări

Clipurile prezintă scene dramatice cu copii, avioane de luptă și lideri politici, inclusiv fostul președinte al SUA, Donald Trump. Mesajul central este unul clar:...

VIDEO Incendiu puternic la una dintre cele două rafinării din Australia

Un incendiu a izbucnit la una dintre cele două rafinării ale Australiei, care furnizează 10% din combustibilul țării.

ULTIMA ORĂ