Regele Charles al III-lea împlineşte vârsta de 76 de ani

În continuare foarte activ, regele şi-a reluat angajamentele la sfârşitul lui aprilie, la două luni şi jumătate după ce şi-a anunţat boala.

„Problema e să încerci să-l opreşti”, a declarat în mai multe rânduri regina Camilla.

În octombrie, cuplul şi-a reluat vizitele în străinătate, prin deplasări în Australia şi Samoa, la summitul Commonwealth. Regele s-a întors „revigorat” potrivit anturajului său, în pofida numeroaselor angajamente din acest maraton de 11 zile la antipozi.

El intenţionează să reia un „ritm norrnal” al vizitelor în străinătate anul viitor, potrivit unei surse de la palat.

Cancerul nu i-a atins hotărârea de „servi cât mai am de trăit”, aşa cum a declarat regele la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, la 8 septembrie 2022, după ce s-a pregătit pentru acest rorl timp de peste 70 de ani.

Duminică, Charles a prezidat, în frigul londonez, ceremoniile de comemorare a morţilor în războaie din 1914 încoace, un punct puternic în fiecare an în calendarul regal. Cu o zi mai înainte el s-a sdus împreună cu William şi prinţesa Kate, care şi-a încheiat recent terapia, la Royal Albert Hall la un concert comemorativ.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Partidul românilor din Ungaria, rezultat marginal la alegeri. Nicio minoritate nu intră în Parlament

Partidul care reprezintă minoritatea românească din Ungaria a obținut un rezultat extrem de modest la alegerile legislative, fără șanse de a ajunge în Parlament....

Partidul românilor din Ungaria, rezultat marginal la alegeri. Nicio minoritate nu intră în Parlament

Partidul care reprezintă minoritatea românească din Ungaria a obținut un rezultat extrem de modest la alegerile legislative, fără șanse de a ajunge în Parlament....

Ștefan Popescu: De ce a pierdut Viktor Orban alegerile și ce se întâmplă cu Ungaria

Înfrângerea premierului Viktor Orbán și a formațiunii sale Fidesz marchează închiderea unui ciclu politic excepțional prin durată și, din acest punct de vedere, se...

ULTIMA ORĂ