Ultima întâlnire față în față a lui Biden cu Xi Jinping / Ce așteptări sunt de la această discuție

Președintele american Joe Biden se va întâlni sâmbătă cu omologul chinez Xi Jinping pentru ultima oară, au declarat oficiali ai administrației, în timp ce Beijingul se pregătește pentru o perioadă potențial mai tensionată cu Washingtonul sub Donald Trump, relatează Reuters.

„Ne aşteptăm ca preşedintele să profite de această ocazie pentru a evalua eforturile de gestionare responsabilă a competiţiei din ultimii patru ani şi modul în care au avansat cele două ţări în domenii de interes comun, în pofida diferenţelor profunde şi a competiţiei intense”, a declarat un înalt oficial sub acoperirea anonimatului, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri sunt așteptați să poarte discuții pe mai multe subiecte fierbinți la nivel mondial, în marja forumului de cooperare economică Asia-Pacific de la Lima, Peru, a declarat consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan. 

Nu a confirmat data întâlnirii.

Va fi prima interacțiune cunoscută dintre Biden și Xi de la un apel telefonic din aprilie.

Cei doi lideri au încercat să țină la distanță tensiunile din cauza problemelor care variază de la Taiwan la Marea Chinei de Sud și Rusia, în timp ce SUA au cerut mai mult ajutor chinezesc pentru a opri fluxul de ingrediente pentru fentanil, principala cauză a supradozelor din SUA.

Biden va aborda inclusiv îngrijorările cu privire la un grup legat de China care a piratat recent telecomunicațiile private ale oficialilor americani de top, a spus Sullivan.

„Președintele a demonstrat că SUA și (Republica Populară Chineză) pot gestiona diferențele noastre și pot împiedica concurența să se transforme în conflict sau confruntare și a făcut asta asigurând menținerea unor linii deschise de comunicare”, a spus el.

Oficialii au spus că în cadrul întâlnirii va fi abordat inclusiv subiectul sprijinului Chinei pentru războiul Rusiei din Ucraina și prezența a peste 10.000 de soldați nord-coreeni în Rusia.

Joe Biden şi Xi s-au întâlnit ultima dată în noiembrie anul trecut în California, în marja unui summit APEC, după un an în care contactele au lipsit, inclusiv telefonice. Întâlnirea de sâmbătă va fi şi una de „rămas bun”, având în vedere că mandatul lui Biden se încheie, a scris Kyodo, potrivit Agerpres.

MAI MULT HOTNEWS

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Cu ce înlocuiesc soldații ucraineni bocancii de luptă atunci când nu se află în prima linie

Soldații ucraineni au început să renunțe la bocancii de luptă atunci când nu se află în prima linie, alegând în schimb ceea ce ei...

Cu ce înlocuiesc soldații ucraineni bocancii de luptă atunci când nu se află în prima linie

Soldații ucraineni au început să renunțe la bocancii de luptă atunci când nu se află în prima linie, alegând în schimb ceea ce ei...

Scrimă: George Dragomir – medalie de bronz la sabie, la Campionatul European pentru seniori

Scrimerul român George Dragomir a cucerit miercuri, la Campionatul European pentru seniori, medalia de bronz în proba masculină de sabie.

ULTIMA ORĂ