Ministrul Afacerilor Externe de la Budapesta vrea ca România să intre în Schengen. „Interesele naţionale coincid”

“În continuare, trebuie să facem tot posibilul ca România, în sfârşit, să intre în spaţiul Schengen ca membru cu drepturi depline. Aici vorbim despre o chestiune în care interesele naţionale ale României şi interesele naţionale ale Ungariei, respectiv ale celor două popoare, coincid în totalitate. Din acest motiv, la fel cum în decursul celor patru luni ale preşedinţiei ungare (a Consiliului UE n.r.) de până acum, vom face tot posibilul, vom mobiliza tot şi vom încerca să-i convingem pe toţi (…) în următoarele două luni, în aşa fel încât România să poată intra în spaţiul Schengen, în sfârşit. Interesul nostru este ca vieţile comunităţilor din cele două părţi ale graniţei să fie legate de cele mai puternice ţesături, pentru care avem nevoie de statutul de membru Schengen”, a declarat Szijjártó Péter, într-o conferinţă de presă, conform traducerii asigurate de organizatori.Întrebat despre faptul că premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că anul acesta se va lua decizia privind intrarea României şi cu frontierele terestre în Schengen, oficialul de la Budapesta şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va întâmpla şi a susţinut că oficialii celor două guverne ţin legătura aproape zilnic cu privire la această chestiune.

Austria nu se mai opune și deschide drumul către Schengen pentru România și Bulgaria“Sincer, sper că domnul prim-ministru are dreptate, iar dacă va avea dreptate este o veste bună pentru noi. Lucrăm mult în vederea obţinerii aderării României la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului. Pe 12 decembrie va avea şedinţă consiliul de miniştri de interne şi justiţie (JAI – Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne n.r.). Am vrea ca (atunci n.r.) cel târziu să se ia această decizie, motiv pentru care aproape ţinem legătura zilnică cu Guvernul României. Miniştrii de Interne, practic, lucrează în cooperare foarte strânsă. Şi eu m-am întâlnit cu domnul ministru de Interne şi facem tot posibilul, mobilizăm totul, să atingem acest scop”, a răspuns Szijjártó Péter.Acest subiect a fost atins şi în cadrul unui forum la care şeful diplomaţiei ungare a participat, la Miercurea-Ciuc, alături de liderul UDMR, Kelemen Hunor, el susţinând că în trecut era “inimaginabil” ca interesul naţional al României şi interesul naţional al Ungariei să coincidă, dar că acest lucru se întâmplă acum, în cazul aderării ţării noastre la Schengen.Acesta a afirmat că “traficul economic dintre cele două ţări este în continuă creştere, România fiind “exportatorul cel mai puternic către Ungaria”, iar lucrurile pozitive pot fi duse mai departe, “dacă aceste bariere artificiale nu ar mai exista”.Pe lângă participarea la forum, ministrul Afacerilor Externe al Ungariei a vizitat catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc şi clubul de fotbal din municipiul Miercurea-Ciuc.Consiliul UE este condus prin rotaţie de câte un stat membru, pentru câte 6 luni, iar Ungaria asigură această preşedinţie în intervalul 1 iulie-31 decembrie 2024. 

Cine este aleasa lui Trump pentru a conduce serviciile secrete americane. Are zero experiență în domeniu și este văzută ca fiind indulgentă faţă de Rusia şi Siria

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Guvernul israelian aprobă achiziția a două escadrile de F-35 și F-15IA într-un acord de zeci de miliarde de dolari

Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării de la Ierusalim, după ce decizia a fost luată de Comitetul Ministerial pentru Achiziții.  Cumpărarea avioanelor reprezintă primul...

VIDEO Cel mai lung tunel din lume, care unește Italia și Austria sub Alpi, a ajuns cu lucrările la Tirol după o conectare istorică

Cel mai lung tunel din lume, care unește Italia și Austria, va fi finalizat în totalitate în 2032, este anunțat.

Aproape jumătate dintre salariații respondenți unui studiu văd AI ca pe un instrument util

Un studiu recent arată că 48% dintre angajații români apreciază că Inteligența Artificială (AI) este un instrument extrem de util, care le simplifică munca,...

ULTIMA ORĂ