Povestea blocului cu un singur balcon, unic în România. Unde se află ciudățenia urbanistică – ascunde un mare SECRET

Imobilul a fost ridicat în 1961, în Piaţa Mihai Viteazu din centrul Clujului, la numărul 9A, pe amplasamentul fostei pieţe de animale, pe malul râului Someş. Pe una din cele două faţade masive blocul, care include 31 de apartamente, a fost construit cu un singur balcon. Acesta este amplasat la etajul 3, din 4, reprezentând o ciudățenie urbanistică din punct de vedere architectural. Practic balconul pare un naufragiat clandestin pe o insulă din mijlocul unei mări de beton, de altfel obosită de vreme, scrie adevărul.ro.

Potrivit clujwebstory.ro, multe dintre dileme au sporit datorită contextului social și politic existent atunci, și anume cum de i s-a permis arhitectului într-o perioadă atât de restrictivă să etaleze acest proiect neobișnuit, iar Eugen Pănescu spune că această permisivitate vine din imaginea extrem de bună pe care și-o făcuse arhitectul atât în branșă cât și printre decidenții politici.

Arhitectul Vasile Mitrea, unul din cei mai apreciaţi specialişti în urbanism din Cluj, cu zeci de ani de experienţă în domeniu, exclude speculaţiile potrivit cărora balconul ar fi avut un singur balcon ca dedicaţie pentru vreaun ştab din comunism.

„Problema nu e atât de complicată, dar nici de spectaculoasă. Soluţia finală a rezultat dintr-o problemă de compoziţie. Faţada laterală, dinspre complexul alimentar, are în stânga jos o uşă, iar balconul din dreapta sus a apărut să echilibreze estetic faţada.  Este aşadar o rezolvare mai personalizată a unei faţade de bloc. Arhitectul era unul destul de bine văzut, profesional, în epocă, astfel că i s-a permis această ‘abordare’ proprie”, a explicat Vasile Mitrea.

Profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, în cadrul seriei de tururi ghidate prin Cluj-Napoca, din seria „Re-descoperim Clujul”, a oferit mai multe explicații despre istoria construirii acestui balcon:

„Unii spun că blocul a fost făcut de pușcăriași, care nu au ținut cont de sfaturile arhitectului, dar cade această varianta.

A doua variantă a fost că balconul a fost făcut special pentru un ștab, dar și aceasta cade.

Până la urmă un arhitect de-al nostru, Vasile Mitrea, ne-a spus că a fost un capriciu al arhitectului Balazs Zoltan. Are acolo un balconaș și are acolo și o ușiță și are un fel de vedere în ansamblu. A fost un capriciu al acestui arhitect.

Sigur, lumea are tot timpul dorința de a hiperboliza și de a aduce niște variante fantastice. Acestea plac mai mult publicului, dar nu e adevărat”, a spus profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici.

O altă explicație, puțin mai plauzibilă, este graba și dorința de a face economii în acea vremuri de restriște. Blocul a fost proiectat cu balcoane pentru fiecare apartament. Numai că, spre finalul lucrării, un „tovarăș” de partid mai zelos ar fi ordonat în ultima clipă ca blocul să nu mai aibă balcoane, notează fanatik.ro.

Administratorul blocului oferă o altă explicaţie pentru situaţia existentă. Potrivit lui, blocul a fost construit de deţinuţi de drept comun şi nu de o echipă propriu-zisă de construcţii. În acest sens el a explicat că în istoricul clădirii a existat riscul ca aceasta să se prăbuşească spre interior şi de aceea au fost montaţi stâlpi metalici de susţinere.

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Florida interzice practicile de diversitate și incluziune în administrația locală

Noua legislație interzice instituțiilor statale să promoveze sau să finanțeze inițiativele , considerate de liderii republicani drept discriminatorii. Legea impune, de asemenea, ca beneficiarii de...

Germania şi-a redus la jumătate prognoza de creştere a PIB pentru 2026 şi a majorat estimările de inflaţie, pe fondul războiului cu Iranul

Ministerul Economiei din Germania a redus semnificativ prognozele de creştere economică pentru 2026 şi 2027 şi a revizuit în creştere estimările privind inflaţia, pe...

Cât de actuală e lozinca anilor ’90 ”Noi nu ne vindem țara” în 2026? Economist: Pierderea controlului statului poate crea amenințări pentru securitatea economică a României/Proiectul de lege avea...

Retorica primilor ani de capitalism sălbatic care au urmat momentului 1989 revine în prim-plan. Propunerea Guvernului, prin vocea vicepremierului Oana Gheorghiu, de a lista...

ULTIMA ORĂ