Putem trăi precum călugării? Cât de dure sunt, de fapt, privațiunile la care se supun?

În mod cert, din stilul de viață în care trăiesc aceşti aleşi ai Harului lipsesc grija pentru o „carieră”, concediile tip all inclusive. Toate aceste lucruri care nouă ne fac plăcere şi după care alergăm – ei bine, toate acestea uzează profund fiinţa umană, îi erodează sănătatea, optimismul şi liniştea și ne îndepărtează de Dumnezeu, potrivit apăratoul.md.

De fapt, aici e cheia. Cheia efectului benefic al postului şi a celui tămăduitor al leacurilor mânăstireşti. Nu merge postul fără credinţă, căci ar ajunge să fie doar o dietă; şi nici leacurile fără rugăciune, căci se vor rezuma la „puterea binefăcătoare a naturii”… şi cam atât. Postul şi tămăduirea vin de Sus, şi într‑acolo trebuie să ne aţintim privirea.

Pe de altă parte, nu putem avea parte de liniştea monahilor şi nici de lepădarea lor de lume. De lume te lepezi cel mai bine în afara ei, adică în mânăstire. Pe când noi, cei ai lumii, trebuie să o schimbăm! Nu putem renunţa la ea, dar de schimbat – asta da!

MAI MULT REALITATEA

NASA dezvăluie următorii pași pentru construirea unei baze lunare permanente

Compania spațială Blue Origin a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, este una dintre numeroasele companii alese pentru a construi vehiculele, potrivit BBC. SUA vor să trimită...

Recomandăm și ...

Mai mulţi morţi şi răniţi, după implozia unui rezervor cu substanţe chimice la o fabrică din statul Washington

Un rezervor cu substanţe chimice a făcut implozie şi s-a rupt marţi la o fabrică a companiei Nippon Dynawave Packaging din statul american Washington,...

Trump: Democrații și presa și-au pierdut complet direcția

Donald Trump a revenit cu critici dure la adresa marilor instituții media din Statele Unite, acuzând New York Times, Wall Street Journal și CNN...

Trump: Democrații și presa și-au pierdut complet direcția

Donald Trump a revenit cu critici dure la adresa marilor instituții media din Statele Unite, acuzând New York Times, Wall Street Journal și CNN...

ULTIMA ORĂ