"Ar trebui să obilgăm lumea să meargă la vot". Mesaje cruciale din partea lui Silviu Prigoană într-un interviu oferit în exclusivitate Ancăi Alexandrescu: ce spunea despre rolul președintelui, în România

“Suntem în trendul mondial, suntem în trendul americano-european. Aceleași lucruri se întâmplă peste tot, candidații nu mai fac dezbateri să discute în cazul în care ar deveni președinți ce ar face ei. Mă rog, în România nici nu prea poate să facă multe un președinte. Decât să numească ambasadori lumea trebuie să înțeleagă că președintele României nu este ca președintele Statelor Unite, unde e și șeful guvernului.

Lumea n-a priceput că noi am pierdut al treilea război mondial care nu se duce nici cu drone, nu se duce nici cu tunuri, nici cu soldați, nici cu nimic. Al treilea război mondial e pe îndatorare. În momentul în care devii îndatorat devii cuminte. 

Eu am făcut o afirmație acum vreo 10-20 de ani când am spus <<Dom’le, suntem o țară care ne vom îndatora grav și va fi foarte cumplit să plătim datoriile înapoi>>. Noi nu vom reuși să ne plătim dobânzile la datoriile care sunt de 200 de miliarde. 

De ce s-a vaccinat Silviu Prigoană anti-Covid? Dezvăluirile șocante făcute la ultima sa prezență în emisiunea Ancăi Alexandrescu – VIDEO

Hai să obligăm lumea la vot ca în alte țări: obligativitatea votului. Într-adevăr e un drept nu o obligație, dar deocamdată nu avem maturitate democratică să lăsăm la liber povestea asta. Oamenii care ajung cu 10-15% în funcții publice nu pot să reprezinte comuna orașul respectiv. 

Amendă 100 de euro dacă nu te prezinți la vot și atunci o să vină 80-90 100% din populație la vot. Dacă îi obligi să meargă la vot și pui în lege, toată lumea e fericită. Mai sunt state civilizate din Europa unde votul e obligatoriu”, a declarat Silviu Prigoana in emisiunea “Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Șoșoacă: Americanii și rușii mi-au spus că nu au închisori care să-mi facă față

În discursul susținut în fața simpatizanților adunați la Otopeni, Diana Șoșoacă a afirmat că nu se teme de anchetele în care este vizată și...

Trump numeşte un medic colaborator la Fox News, Nicole Saphier, în funcţia de chirurg general al Statelor Unite. Preşedintele îşi retrage propunerea iniţială, Casey Means, ceea ce reprezintă un...

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat joi că medicul radiolog Nicole Saphier, colaboratoare la Fox News, este alegerea sa pentru funcţia de chirurg general...

Protest al susținătorilor Dianei Șoșoacă la Otopeni, după ridicarea imunității în Parlamentul European

Europarlamentara Diana Șoșoacă, președinta S.O.S. România, a revenit joi seară de la Strasbourg, unde a participat la plenara Parlamentului European. La Aeroportul Otopeni, a fost...

ULTIMA ORĂ