Klaus Iohannis, primit de preşedintele Republicii Federale Germania: Cei doi au încurajat dezvoltarea cooperării economice şi a investiţiilor bilaterale / România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina pentru a rezista agresiunii ruse

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit sâmbătă, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Cei doi şefi de stat au încurajat dezvoltarea cooperării economice şi a investiţiilor bilaterale, Germania fiind, de mulţi ani, primul partener comercial al României şi al doilea mare investitor în economia românească. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, inclusiv din perspectiva instalării unei noi Administraţii la Casa Albă, la începutul anului viitor, necesitatea consolidării relaţiei transatlantice pentru a asigura în continuare securitatea Europei în faţa ameninţărilor actuale, afirmând că România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina pentru a rezista agresiunii ruse, precum şi parcursul european al acesteia şi al Republicii Moldova.

MAI MULT NEWS.RO

Europa are o problemă mare cu internetul – și nimeni nu vrea să o recunoască

Europa investește masiv în telecomunicații. Operatorii au alocat 64,6 miliarde de euro numai în 2024. Totuși, investițiile scad pentru al doilea an consecutiv. Veniturile...

Recomandăm și ...

Avangarde: Românii resping ideea unui premier tehnocrat/Câți vor anticipate/Apropiere mai mare de UE sau de SUA?/Rezultatele complete

Majoritatea românilor nu este de acord cu un guvern de tehnocrați și un premier independent, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde în ultima săptămână...

Europa are o problemă mare cu internetul – și nimeni nu vrea să o recunoască

Europa investește masiv în telecomunicații. Operatorii au alocat 64,6 miliarde de euro numai în 2024. Totuși, investițiile scad pentru al doilea an consecutiv. Veniturile...

Ai făcut totul să fii fericit și totuși nu găsești plăcerea de a trăi. Iată ce se întâmplă cu tine

Tinerii au un cuvânt pentru a denumi această stare: „meh”. Specialiștii îi spun anhedonie. Cuvântul pentru aceasta, anhedonie, vine din cuvintele grecești „an” și „hedone”,...

ULTIMA ORĂ