Marcel Boloș: „Am votat pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui leu”

„Astăzi am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred şi pe care mi-o doresc pentru România. Am votat cu gândul la lucrurile pe care le-am văzut cu ochii mei: cum banii europeni pot schimba comunităţi întregi, cum o autostradă finanţată din fonduri UE poate aduce dezvoltare, cum accesul la pieţele globale poate transforma afaceri mici în poveşti de succes. Am votat pentru cota unică, pentru că ea reprezintă un principiu fundamental al echităţii şi al respectului pentru munca fiecăruia. Pentru susţinerea investiţiilor, singura cale reală prin care putem construi o economie modernă, locuri de muncă mai bine plătite şi servicii publice mai bune. Am votat pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui leu, pentru că bugetul public nu este o resursă inepuizabilă, ci rezultatul muncii tuturor. Cel mai important, am votat pentru un preşedinte iubitor de Dumnezeu şi de ţară”, a scris ministrul, duminică, pe pagina sa de Facebook.

El a îndemnat românii să meargă la urne, subliniind că fiecare vot „este o contribuţie la România pe care ne-o dorim”.

„Valorile europene – democraţia, statul de drept, egalitatea de şanse, libertatea de exprimare – sunt temelia pe care România şi-a construit evoluţia în ultimele decenii. Ele ne-au permis să beneficiem de investiţii, de acces la pieţe globale, de fonduri europene care au transformat oraşe şi sate, dar mai ales de o direcţie clară către modernizare şi prosperitate. Dacă nu aţi făcut-o deja, vă îndemn să mergeţi la vot. Un gospodar adevărat nu lasă casa în grija altora. Fiecare vot este o contribuţie la România pe care ne-o dorim. Nu lăsaţi viitorul să fie construit fără să spuneţi ce fel de temelie vreţi să aibă”, a transmis Marcel Boloş.

MAI MULT REALITATEA

Ziua Copilului la Cotroceni: joc, educație și bucurie

La Palatul Cotroceni, ziua de 1 Iunie a fost marcată printr-un program special, desfășurat atât în grădini, cât și în interiorul instituției, unde spațiile...

Recomandăm și ...

Un cuplu cere 200.000 de dolari despăgubiri după ce mirosul de la vecini le-ar fi afectat sănătatea

Un cuplu din Portland, statul Oregon, a dat în judecată vecina de alături și solicită despăgubiri de peste 200.000 de dolari, după ce un...

Filmul Fjord, pentru care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d’Or din carieră, va putea fi văzut în cinema într-o proiecție unică, în 90 de cinematografe din...

Filmul Fjord se va vedea într-o proiecție unică în 90 de cinematografe din 52 de orașe din România pe data de 13 iunie, de...

Soacra, soția și cumnata lui Eugen Tomac, implicate într-un dosar cu fonduri PNRR. Ce suspiciuni ridică contractele din familia posibilului premier

Consilierul prezidențial Eugen Tomac, aflat pe lista scurtă a viitorului premier al României, este implicat într-un dosar controversat. Astfel, firma soacrei sale a primit...

ULTIMA ORĂ