Dezvoltatorul Forty Management lansează o emisiune de obligațiuni la BVB – vrea să strângă 5 milioane de euro

Descoperă lumea ta perfectă!spot_img

Dezvoltatorul român Forty Management anunță lansarea primei emisiuni de obligațiuni garantate în valoare de maxim cinci milioane de euro, cu o maturitate de patru ani și un cupon plătibil semestrial. Recent, și dezvoltatorul Nusco a anunțat listare de obligațiuni la BVB, tot în valoare de cinci milioane de euro.

Plasamentul privat este coordonat de brokerul Goldring și reprezintă un prim pas de tatonare a pieței de capital de către Forty, ca o nouă soluție de finanțare în evoluția companiei spre listarea la bursă.

“În ultimii nouă ani Forty Management a crescut organic, dezvoltând proiecte inovatoare și sustenabile, finanțate tradițional prin equity și credite bancare. Astăzi suntem pregătiți să explorăm și opțiunea pieței de capital, într-un context în care piața locală este suficient de matură pentru astfel de instrumente financiare și deschisă la finanțări sustenabile cu impact pozitiv pe termen lung,” a declarat Lucian Azoiței, CEO al Forty Management.

Decizia de a lansa prima emisiune de obligațiuni vine ca răspuns la avansul proiectelor internaționale ale companiei, printre care dezvoltările Lagoon City de la Sevilla și Budapesta, precum și investițiile în Lagoon Park București dupa deschiderea pentru public de anul acesta. Proiecte de tip Lagoon Park / Public Access Lagoon (PAL) urmează să fie implementate în următorii ani și în alte orașe importante din Europa, printre care Roma, Toulouse, Milano, Praga sau Varșovia.

“Fiind prima noastră emisiune, am ales o abordare prudentă, cu o sumă relativ mică, însă daca va fi bine receptată de piață, vom suplimenta emisiunile viitoare pe măsura evoluției proiectelor noastre,” a coompletat Florin Suicescu, COO Forty Management.

Portofoliul Forty Management include în acest moment opt proiecte mixed-use de tip Lagoon City și 11 proiecte de tip Public Access Lagoon, ce vor fi dezvoltate în alte șase țări – Ungaria, Cehia, Polonia, Italia, Franța și Spania, la care se adaugă trei hoteluri de lux cu un număr total de 702 de camere – Radisson Lagoon și Central District Hotel – Crest Collection in București, alături de hotelul Swisshotel Hotel din cadrul Lagoon City Budapesta. De asemenea, Forty a demarat procedurile de selecție a operatorului hotelier internațional pentru Lagoon City Sevilla.

Compania Forty Management dezvoltă, pe plan local și internațional, proiecte imobiliare cu destinație mixtă și reconversie urbană verde. Fondată în 2015 de familia Azoiței, Forty Management s-a remarcat prin inovație și abordarea centrată pe sustenabilitate a conceptelor urbane și o calitate ridicată a locuirii.

The post Dezvoltatorul Forty Management lansează o emisiune de obligațiuni la BVB – vrea să strângă 5 milioane de euro first appeared on Roimobil.ro.

MAI MULT ROIMOBIL.RO

Cât costă chiria unui apartament în Chișinău. Sfaturile experților

Cererea pentru închirierea unei locuințe în Chișinău, la fel ca și prețurile, au scăzut în comparație cu anul 2021, când erau influențate de fluxul...

Recomandăm și ...

Preşedintele din Coreea de Sud îşi cere scuze pentru declararea legii marţiale, dar nu demisionează înainte de votul din parlament pentru punerea sa sub acuzare

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol şi-a cerut scuze, sâmbătă, pentru încercarea sa de a impune legea marţială în această săptămână, dar nu a demisionat, sfidând presiunea intensă de a renunţa la funcţie - chiar şi din partea unor politicieni din propriul partid de guvernământ...

Departamentul de Stat: Statele Unite îşi reafirmă încrederea în instituţiile şi procesele democratice ale României. Facem apel la toate părţile să susţină ordinea constituţională a României şi să se...

Departamentul de Stat al SUA a reacţionat, vineri, după ce Curtea Constituţională a României a anulat alegerile prezidenţiale din România, printr-o declaraţie în care transmite că este alături de poporul român şi că are încredere în instituţiile şi procesele democratice ale ţării, inclusiv în...

Creştere cu 227.000 de numărului de locuri de muncă în SUA, peste aşteptări

Piaţa muncii din Statele Unite a înregistrat o revenire importantă în noiembrie, cu o creştere de 227.000 de locuri de muncă în sectorul non-agricol, conform datelor publicate vineri de Biroul de Statistică a Muncii, transmite CNBC.

ULTIMA ORĂ