Cerere aproape dublă pentru apartamentele dintr-o zonă a Bucureștiului în ultimii patru ani

Descoperă lumea ta perfectă!spot_img

Numărul celor interesați de achiziția unui apartament nou în zona Theodor Pallady, destinat familiei, aproape că s-a dublat în ultimii 4 ani, arată o analiză imobiliare.ro, transmite roimobil.ro

Valoarea locuințelor HILS Pallady a crescut în ultimii 4 ani cu mult peste media zonei, dar și peste alte proiecte rezidențiale similare din București.

Dezvoltarea zonei Theodor Pallady din ultimii 4 ani plasează cartierul în top 3 randamente ale investițiilor imobiliare, precum și în topul creșterilor chiriilor, pentru toate categoriile de locuințe noi analizate.

În ultimii patru ani, locuințele HILS Development din zona Theodor Pallady au înregistrat o creștere substanțială a valorii, depășind media zonei și alte proiecte similare din București, conform analizei „Noua Capitală”, realizată de HILS Development pe baza datelor Imobiliare.ro. Astfel, valoarea unui apartament de 2 camere din complexul HILS Pallady a crescut cu 42%, comparativ cu media zonei de 28% și peste proiecte rezidențiale similare din alte zone ale Capitalei, precum Aviației, Berceni sau Titan.

Oferim un apartament de 51 m² nou la doar 1300 euro/mp

„În ultimii patru ani, zona Theodor Pallady a devenit tot mai atractivă, atât pentru clienții care au achiziționat locuințe pentru uz personal, cât și pentru cei interesați de investiții imobiliare. Dezvoltarea infrastructurii, proximitatea metroului și prezența unui pol comercial important au contribuit la creșterea semnificativă a cererii pentru apartamente noi, dar și la aprecierea prețurilor de vânzare și închiriere. HILS Development s-a implicat activ în transformarea acestei zone, iar prin cele șase proiecte rezidențiale finalizate sau în construcție, suntem mândri să afirmăm că am avut un rol esențial în dezvoltarea sa”, spune Bogdan Bălașa, General Manager HILS Development.

„Dacă în ultimii ani bucureștenii au manifestat un interes general pentru locuințe noi, astăzi criteriile de selecție devin tot mai sofisticate. Calitatea locuirii, istoricul dezvoltatorului și accesul la infrastructură sunt factori care cântăresc din ce în ce mai mult în decizia de cumpărare. Vedem, de exemplu, un interes crescut pentru zone precum Theodor Pallady, unde noile proiecte rezidențiale și investițiile în infrastructură atrag tot mai mulți cumpărători”, subliniază Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro.

Interesul bucureștenilor pentru achiziția de locuințe noi destinate familiilor aproape s-a dublat în ultimii patru ani, situând Theodor Pallady printre cele mai atractive cartiere noi, cu o creștere de 94% în cererea de apartamente cu prețuri între 100.000 și 150.000 euro. La fel de căutate în ultimii patru ani, în această categorie de preț, au fost Drumul Taberei, Militari și Politehnica.

În plus, cererea de locuințe în zona de preț 80.000-100.000 euro a crescut cu 63% în ultimii patru ani, plasând cartierul Pallady în topul preferințelor potențialilor cumpărători, alături de zone precum Drumul Taberei și Berceni.

Apartamentul ca investiție. Pe ce randament te poți baza

Zona Theodor Pallady oferă unul dintre cele mai bune randamente imobiliare din București, plasându-l în topul 3 al preferințelor potențialilor investitori imobiliari, cu un randament brut de 7,2% pentru apartamentele de 2 camere, depășit doar de Berceni (7,3%) și Militari (9,4%). Chiriile în zona Theodor Pallady au crescut semnificativ: pentru o garsonieră, costul mediu lunar este de 380 euro (+41% față de 2020), iar pentru un apartament de 2 camere, chiria este de 497 euro (+35%). Comparativ, cele mai mici randamente ale investițiilor imobiliare în apartamente noi, de 2 camere, se înregistrau în Regie (5%), Politehnica și Muncii (5,1%). Randamentul brut pentru un apartament similar în zona Theodor Pallady era de 6,8% în urmă cu 4 ani.

În cât timp poți vinde un apartament nou în București

Un apartament nou din zona Theodor Pallady s-a vândut anul acesta într-un interval de 42 de zile, cu 17 zile mai rapid decât media zonelor analizate din București și cu 7 zile mai repede față de acum 4 ani. Prețurile de achiziție pentru apartamentele de 2 camere au înregistrat o creștere de 28% în Theodor Pallady, atingând un preț mediu de 83.000 euro în 2024. De altfel, Theodor Pallady se află în clasamentul zonelor cu cea mai scurtă perioadă de vânzare, alături de Regie (tot 42 de zile) și Nicolae Grigorescu (33 de zile).

Alongside Unirii Fountains în inima Bucureștiului

Cum au evoluat chiriile în București în ultimii 4 ani

Chiriile au crescut semnificativ în București în ultimii patru ani, atât în funcție de zonă, cât și în funcție de tipul locuinței, conform analizei „Noua Capitală” realizată de HILS Development utilizând datele puse la dispoziție de Imobiliare.ro.

  • Garsoniere: în zona Theodor Pallady, chiria medie a ajuns la 380 euro, în creștere cu 41% față de 2020. Zonele cu creșteri similare sunt Aviației și Pipera.
  • Apartamente 2 camere: costul mediu de închiriere a urcat cu 35%, ajungând la 497 euro. Zonele Militari și Crângași au avut creșteri comparabile.
  • Apartamente 3 camere: chiria medie a crescut cu 34%, atingând 555 euro. Creșteri mai mari s-au înregistrat în Drumul Taberei, Pipera și Militari.

Cât costă un apartament nou în București și cum a evoluat prețul în ultimii 4 ani

Prețurile apartamentelor noi cu 2 camere au crescut în București între 21% și 116% față de 2020. Cele mai mici creșteri, de până la 25%, s-au înregistrat la locuințele din zonele Bulevardul Basarabia (111.201 euro), Obor (120.995 euro) și Berceni (74.000 euro). Creșterile maxime au fost în zonele Drumul Taberei (+116%), Gorjului (+65%) și Regie (+62%), unde prețurile medii au ajuns la 112.000 euro (Drumul Taberei și Gorjului) și 145.000 euro (Regie).

În zona Theodor Pallady, prețul mediu al unui apartament de 2 camere a fost de 83.096 euro în 2024 cu 28% mai mult decât acum patru ani. Cele mai scumpe zone pentru astfel de apartamente rămân Muncii (157.808 euro), Aviației (150.000 euro), Regie (145.000 euro) și Politehnica (141.200 euro).

HILS Development și impactul asupra zonei Theodor Pallady

HILS Development este o companie antreprenorială care deține cel mai importat portofoliu rezidențial din estul Bucureștiului, respectiv șase proiecte rezidențiale de mari dimensiuni, care au potențialul de a ajunge la o comunitate de 24.000 de locuitori. Trei proiecte sunt deja finalizate și locuite: HILS Pallady, Splai și Brauner. Pe termen lung, compania își propune să consolideze comunitățile din zona Theodor Pallady și să finalizeze proiectele HILS Sunrise, Titanium și Republica.

Explicații metodologice

„Noua Capitală. Harta locuințelor preferate de bucureșteni și evoluția noilor cartiere rezidențiale dezvoltate în ultimii 4 ani” este o analiză realizată de HILS Development în colaborare cu Imobiliare.ro. Demersul prezintă evoluția sectorului rezidențial nou din București, din ultimii patru ani (T1 2020 – T2 2024) pe mai multe seturi de date puse la dispoziție de Imobiliare.ro: evoluția prețului unui apartament nou de 2 camere, evoluția cererii pentru apartamente noi în funcție de zonă și de două categorii de buget, durata de vânzare a unui apartament nou pe zone și evoluția față de T1 2020, piața chiriilor pe zone și pe tipuri de locuințe, aprecierea locuințelor realizate de HILS Development în zona Pallady față de proiecte similare din Capitală. Randamentul brut inclus în analiză este calculat la nivelul trimestrului 2 din 2024 și reprezintă câ­știgul pe care un proprietar îl obține prin închiriere, raportat la valoarea chiriei medii înregistrate în T2 2024 ș­i la costul mediu actual de achiziție a unui apartament nou de 2 camere, aferent aceluiași trimestru.

Investește rentabil într-un studio din București

The post Cerere aproape dublă pentru apartamentele dintr-o zonă a Bucureștiului în ultimii patru ani first appeared on Roimobil.ro.

MAI MULT ROIMOBIL.RO

Cât costă chiria unui apartament în Chișinău. Sfaturile experților

Cererea pentru închirierea unei locuințe în Chișinău, la fel ca și prețurile, au scăzut în comparație cu anul 2021, când erau influențate de fluxul...

Recomandăm și ...

Detalii ascunse într-o operă Gauguin ce nu a mai fost expusă de 120 de ani

Noi detalii au fost descoperite, cu ajutorul analizelor efectuate cu raze X, într-o operă de Paul Gauguin aflată într-o colecție privată de aproximativ 120 de ani, iar acestea, împreună cu lucrarea, sunt prezentate la Van…

Stellantis recheamă peste 300.000 de vehicule în SUA din cauza unor probleme cu controlul hidraulic

Stellantis a anunţat rechemarea în service a 317.630 de vehicule, inclusiv modele Ram 2500 şi 3500 Pickup din anii de fabricaţie 2017 şi 2018, transmite Reuters.

AFP: Alegerile din România şi locul ocupat de TikTok în opţiunea alegătorilor amintesc importanţa reţelelor de socializare

Alegerile din România şi locul ocupat de TikTok în opţiunea alegătorilor amintesc importanţa reţelelor de socializare în difuzarea informaţiei.

ULTIMA ORĂ