Accident între un tramvai și un autobuz, pe Șoseaua Olteniței din București. Mai mulți călători au ajuns la spital

Un accident grav a avut loc, în această dimineață, pe Șoseaua Olteniței, în stația Huși, unde un tramvai a intrat într-un autobuz din flota Societății de Transport București. În urmă impactului, o persoană din autobuz a fost rănită ușor, motiv pentru care a fost nevoie de intervenția cadrelor medicale, anunță B365.

Potrivit unui martor, autobuzul de pe linia 610 era oprit în stație, tramvaiul de pe linia 10 a intrat în el, iar impactul a fost suficient de puternic încât să miște autobuzul de la mijlocul stației până după trecerea de pietoni.

În urmă accidentului, mai multe persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și că ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.

 

Linia 10 – blocata pe Sos Oltenitei, la statia Husi, pe sensul spre Sura Mare. Cauza: calator care are nevoie de ingrijiri medicale. Pentru preluarea fluxului de calatori, s-a infiintat linie naveta 601, care functioneaza intre Baba Novac si Sura Mare.

— STB SA Clienti (@Clienti_stbsa) December 2, 2024

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Grevă la Vama Aeroportului Timișoara. Zeci de pasageri au forțat ieșirea fără control vamal

Vameșii de pe Aeroportul Internațional Timișoara au declanșat miercuri o grevă de avertisment de două ore, paralizând controalele și provocând haos în rândul călătorilor...

Marius Tucă Show începe joi, 18 iunie, de la ora 18.00, live pe Gândul. Invitat: Alexandru Rafila

Invitatul zilei este Alexandru Rafila, deputat. Emisiunea poate fi fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Raluca Turcan are o soluție pentru resetarea „catastrofei politice” actuale: „Adrian Veștea să își depună mandatul sau acesta să îi fie retras”

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, deputata PNL Raluca Turcan a expus o soluție pentru resetarea actualei ”catastrofe politice”, după ce Adrian Veștea...

ULTIMA ORĂ