Continuă să crească preţurile apartamentelor noi şi vechi în marile oraşe

Preţurile apartamentelor vechi şi noi (cele construite în ultimii 5 ani) au continuat să crească în 2024 în marile oraşe ale României, chiar peste aştepările specialiştilor în imobiliare, care estimau la începutul anului că ritmul de creştere nu va depăşi 10%.

Creşterea medie a preţurilor în acest an – 14,1% la nivel naţional, creşteri chiar de 30% în Bucureşti. Preţurile cresc puternic în Braşov

Creşterea medie a preţurilor apartamentelor noi şi vechi, la nivel naţional, a fost de 14,1% comparativ cu finalul anului trecut, a declarat pentru Puterea.ro director de marketing al platformei Imobiliare.ro, Daniel Crainic.

În Bucureşti, creşterea medie a fost de 16%, respectiv de 28% la apartamentele noi şi de 14% la apartamentele vechi, care au însă o pondere mai mare în tranzacţii.

Dintre oraşele mari, Timişaora a înregistrat cea mai mică creştere a preţurilor – 10%, în timp ce vedeta scumpirilor în acest an este Braşovul, cu o creştere medie a preţurilor de 19,5-20%, a precizat Daniel Crainic.

„Nu ne aşteptam la o creştere aşa de mare. La începutul anului am fi pariat pe o creştere cu o singură cifră a preţurilor. Nu ne aşteptam să depăşim 10%, pentru că am început anul cu o fiscalitate în creştere, TVA a crescut de la 5% la 9%, inflaţia era foarte sus, nu era clar ce se întâmplă cu dobânzile. După care am avut un climat de stabilitate, condiţiile de finanţare s-au îmbunătăţit, iar mai multe bănci au ieşit pe piaţă cu oferte de dobânzi fixe de 4,99-5%, ceea ce a fost considerat de piaţă un nivel acceptabil„, a afirmat reprezentantul Imobiliare.ro.

El a explicat situaţia scumpirilor din Braşov prin scăderea organică a ofertei, în special pe segmentul apartamentelor noi.

În Braşov nu au mai apărut proiecte de amploare şi au fost probleme cu autorizaţiile de conatrucţie. Blocare pieţei pe segmentul apartamentelor noi a dus la o creştere a preţurilor.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fostul șef al Gărzii Forestiere București, Mirel Idorași, reținut de polițiști după un apel la 112. Cine și de ce l-a reclamat

Fostul șef al Gărzii Forestiere București, Mirel Idorași, a fost reținut de polițiști după ce fusese reclamat că a fi luat mai multe chei...

La 3 luni după căzătura gravă de la JO Milano-Cortina și mai multe operații, Lindsey Vonn a mers fără cârje la Met Gala

Reabilitarea continuă pentru Lindsey Vonn, care a apărut fără cârje luni seară la Met Gala din New York, la doar trei luni după accidentarea...

Surse: Mesajul lui Bolojan către liberali, după moțiune. „Să îi transmiteți domnului Grindeanu”

Premierul Ilie Bolojan a spus, în ședința liderilor PNL, că nu va demisiona din funcția de premier până la finalul interimatului, după ce moțiunea...

ULTIMA ORĂ