ANAF intră în forță peste cei care închiriază locuințe. Ce document va fi obligatoriu de la 1 ianuarie 2025?

Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal au obligația de a înregistra contractul încheiat între părți și orice modificări survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea sau modificarea acestuia.

În cazul în care locuința respectivă este deținut în comun, va trebui desemnat un proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal care să îndeplinească obligația de înregistrare a contractului încheiat între părți, scrie Alba 24.

Conform proiectului de Ordin, cererea de înregistrare a contractelor de chirie va trebui completată și depusă de:

persoanele fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor și care au obligația de a înregistra contractul la ANAF,locatorii care solicită înregistrarea contractului pentru a constitui titlu executoriu pentru plata chiriei, fie conform termenelor stabilite în contract, fie conform legislației.

Cererea se poate depune direct, prin împuternicit, la registratura ANAF, prin poștă cu scrisoare recomandată sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un fintech românesc, extindere strategică în retail. Aplicația de cashback cu peste 6.000 de utilizatori a ajuns să integreze 17 branduri majore

Fintech-ul românesc Pigli, specializat în soluții de cashback și loializare pentru retailul offline și online, anunță un parteneriat strategic cu Vouchers Depot, principalul furnizor...

Situaţia Ucrainei pe front împotriva Rusiei este mai bună decât în ultimul an, anunţă Sîbiga. ”Am minimizat avantajul rus în efective mulţumită dronelor”. Armata rusă nu a obţinut aproape...

Situaţia Ucrainei pe front împotriva Rusiei este în prezent mai bună - de un an -, mulţumită dronelor şi unei apărări aeriene eficiente, anunţă...

Gândul publică stenograme din ședința conducerii PSD. Grindeanu: Bolojan, care le dă lecț a ieșit la racolat parlamentari

Gândul publică stenograme din ședința PSD de astăzi, unde se decide ieșirea miniștrilor PSD din Guvernul Bolojan. Redăm fragmentul din discuțiile în interiorul PSD: Grindeanu: Bolojan...

ULTIMA ORĂ