Pași rapizi pentru o posibilă pace în Fâșia Gaza. Responsabili israelieni, în Qatar pentru discuţii privind încetarea focului

“O echipă tehnică israeliană se află la Doha pentru a discuta despre încetarea focului şi acordul privind ostaticii din Fâşia Gaza”, a declarat sursa sub acoperirea anonimatului din cauza caracterului sensibil al discuţiilor, adăugând că reuniunile au loc “între echipe de lucru israeliene şi qatariote”. 

Ministrul israelian al Apărării: “Nu am fost niciodată atât de aproape de un acord” 

Negociatorii israelieni “nu au fost niciodată atât de aproape de un acord” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza de la armistiţiul din noiembrie 2023 în războiul dintre Israel şi Hamas, a declarat luni ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, relatează AFP.”Nu am fost atât de aproape de un acord privind ostaticii de la acordul anterior”, a declarat ministrul în faţa membrilor Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului israelian, potrivit purtătorului său de cuvânt, confirmând afirmaţiile făcute de ministrul Israel Katz în cadrul acestei sesiuni cu uşile închise şi citate în presa israeliană.

Ruptură diplomatică între Israel și Irlanda. Statul evreu și-a închis ambasada de la Dublin

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cum l-au ironizat show-urile de noapte pe Trump după episodul „Iisus”. Ceartă președinte-papă: lumea a devenit un episod din South Park

Prezentatorii show-urilor de noapte din America au reacționat la eșecul negocierilor de pace dintre SUA și Iran și la disputa unilaterală a lui Donald...

Kelemen Hunor, despre o conciliere între PNL şi PSD: Până în ultima clipă există speranţă, şansa că se va găsi o soluţie de compromis

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, vede posibilă o conciliere între PNL-ul condus de Ilie Bolojan şi PSD-ul lui Sorin Grindeanu, el arătând că până în...

Traian Băsescu, despre Peter Magyar: Este o copie aproape fidelă a lui Viktor Orban, un suveranist în sufletul lui

Traian Băsescu a spus într-o intervenție telefonică la Digi24 că Peter Magyar este „o copie aproape fidelă a lui Viktor Orban”. De asemenea, fostul...

ULTIMA ORĂ