Cum a reușit să SUPRAVIEȚUIASCĂ timp de 5 zile un băiat de 8 ani care s-a rătăci într-un parc de vânătoare, printre lei și elefanți. Povestea este uluitoare

Tinotenda Pudu este un băiat de opt ani care s-a rătăcit la 23 km de casă în parcul de vânătoare Matusadona, din nordul statului Zimbabwe, populat cu lei şi elefanţi. Povestea sa incredibilă a fost relatată de un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC, citat de News.ro.

Băiețelul s-a rătăcit în Parcul Matusadona care se întinde pe o suprafaţă de 1.470 de km pătraţi şi găzduieşte zebre, elefanţi, hipopotami, antilope și aproximativ 40 de lei.

Copilul a petrecut cinci zile „dormind pe un tăpşan stâncos, în mijlocul leilor care răcneau, al elefanţilor care treceau, mâncând fructe sălbatice”, a scris deputatul pe rețeaua X. Acesta a mai spus că băiatul şi-a folosit cunoştinţele despre viaţa sălbătică şi abilităţile de supravieţuire pentru a rămâne în viaţă.

💫 A boy missing & found in Matusadonha game parkA true miracle in remote Kasvisva community, Nyaminyami in rural Kariba, a community where one wrong turn could easily lead into a game park. 8-year-old Tinotenda Pudu wandered away, lost direction & unknowingly headed into the… pic.twitter.com/z19BLffTZW

— Mutsa Murombedzi MP🇿🇼 (@mutsamu) January 1, 2025

Micuțul a supravieţuit mâncând fructe sălbaticeși a săpat cu un băţ mici gropi în albia uscată a râurilor pentru a avea acces la apă potabilă – o tehnică învăţată în zona în care locuieşte, predispusă la secetă.

Membrii comunităţii locale Nyaminyami au alcătuit o echipă de căutare şi au bătut cu tobele în fiecare zi pentru a încerca să-l conducă înapoi acasă. Dar, în cele din urmă, rangerii au fost cei care au reuşit să îl găsească.

În cea de-a cincea zi în sălbăticie, Tinotenda a auzit maşina unui ranger şi a fugit spre ea, ratând-o la limită. Din fericire, rangerii s-au întors, au observat „mici urme proaspete de om” şi au cercetat zona până l-au găsit.

„Aceasta a fost probabil ultima lui şansă de a fi salvat după 5 zile în sălbăticie”, a comentat politicianul.

Pe reţelele sociale, mesajele au curs lanț, oamenii întrecându-se în a-l lăuda pe micul băiat pentru rezistenţa sa. „Acest lucru este dincolo de înţelegerea umană”, a scris o persoană pe X. Un alt utilizator a scris: „Va avea o poveste extraordinară de spus când se va întoarce la şcoală”.

MAI MULT REALITATEA

Oana Țoiu, pentru Fox News: România răspunde apelului lui Trump ca Europa să joace un rol mai mare în securitatea globală

România a aprobat folosirea bazelor și infrastructurii sale militare pentru activități defensive legate de tensiunile din Orientul Mijlociu și de eforturile de redeschidere a...

Recomandăm și ...

Guvernul Trump renunţă la fondul său ”împotriva instrumentalizării” justiţiei

Administraţia Trump renunţă la proiectul său ”împotriva instrumentalizării” justiţiei, abia înfiinţat şi denunţat aprig de către adversarii său drept o ”puşculiţă neagră”, anunţă marţi...

California şi Los Angelesul îşi desemnează candidaţii la posturile de guvernator şi primar. Alegeri primare au loc şi în New Jersey, Montana, South Dakota, New Mexico şi Iowa în...

Californienii au început să voteze în alegeri primare în vederea desemnării candidaţilor în alegerea noului guvernator al statului, în timp ce locuitorii Los Angelesului...

Transformarea Cetății Alba Carolina continuă. Porțile monumentale sunt restaurate, iar șanțurile devin zone de agrement

Cetatea Alba Carolina trece din nou prin transformări ample: porțile sale monumentale sunt restaurate, iar șanțurile de apărare primesc noi utilități. Datorită cetății sale,...

ULTIMA ORĂ