Alertă la Sinaia! Vântul puternic face ravagii. Pârtiile de schi din stațiune au fost închise

Domeniul schiabil se închide. Vă rugăm, nu mai forţaţi coborârea! Respectaţi indicaţiile colegilor noştri de la instalaţii!”, este mesajul postat pe reţelele de socializare de către reprezentanţii domeniului schiabil. 

Măsura a fost luată marți, la doar câteva ore de la deschiderea telescaunelor și telegondolelor. Așadar, s-a sistat vânzarea cartelelor pentru instalaţiile de transport pe cablu de altitudine, care deservesc pârtiile situate la 2.000 de metri, în munţii Bucegi.

La Sinaia sunt amenajate şi deschise pârtiile: Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Lăptici 1, Lăptici 2, Valea Dorului, Panoramic, Floare de Colţ, Vâlcel, Călugărul 1, Călugărul 3, Cocora şi Variantă.

Instalaţiile de transport pe cablu care deservesc aceste pârtii nu funcţionează în condiţii de siguranţă atunci când este vânt puternic.

Pârtia de schi a fost închisă și vineri, 3 ianuarie, din aceeași cauză.

„La Cota 2000, viteza vântului depăşeşte limita de funcţionare. Instalaţiile de altitudine nu pornesc cu public. Graficul de vânt al Gondolei Carp indică creştere în intensitate, acum 70 km sus. Domeniul schiabil este închis”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia.

MAI MULT REALITATEA

Număr record de morți din cauza caniculei în Spania

Temperaturile neobișnuit de ridicate înregistrate în luna mai au dus deja la un număr record de decese cauzate de caniculă în Spania, chiar înainte...

Recomandăm și ...

Președintele Finlandei propune o Uniune Europeană extinsă: „Nu ar fi minunat să fie Canada al 28-lea stat al UE?”

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, pledează pentru o Uniune Europeană mai mare și mai influentă pe scena globală. În cadrul Eurelectric Power Summit 2026, liderul...

Olguța Vasilescu, despre negocierile pentru noul Guvern: „Ne asumăm guvernarea, așteptăm nominalizarea președintelui”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit, miercuri, despre negocierile în ceea ce privește formarea unui nou Guvern, afirmând că social-democrații așteaptă o nominalizare...

Olguța Vasilescu, despre negocierile pentru noul Guvern: „Ne asumăm guvernarea, așteptăm nominalizarea președintelui”

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit, miercuri, despre negocierile în ceea ce privește formarea unui nou Guvern, afirmând că social-democrații așteaptă o nominalizare...

ULTIMA ORĂ