Amenzi de 1,7 milioane de lei, după controale ale ANPC la aproape 900 de unităţi economice, în cadrul Comandamentului de Iarnă/ Printre nereguli: produse expirate, mizerie în spaţii de cazare, vânzarea de produse periculoase, jucării contrafăcute – FOTO,

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 1,7 milioane de lei, după controale făcute, în cadrul Comandamentului de Iarnă, la aproape 900 de unităţi economice din principalele zone turistice. De asemenea, în cazul a 49 de unităţi a fost luată decizia de închidere temporară până la remedierea deficienţelor constatate. Printre neregulile găsite de echipele de control au fost produse expirate, mizerie în spaţii de cazare, comercializarea unor produse periculoase sau jucării contrafăcute, neafişarea tarifelor şi a serviciilor incluse în pachetul de cazare, nereguli legate de echipamentele de schi închiriate, vânzarea unor produse textile fără elemente de identificare.

MAI MULT NEWS.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Eugen Tomac nu reuşeşte să strângă un Guvern acceptat de partide. „Partidele ne-au spus ce nu acceptă, dar nu ne-au spus ce ar accepta”

Guvernul propus de Eugen Tomac pare să aibă şanse tot mai mici de a obţine sprijinul necesar, după declaraţiile principalilor lideri politici.

Ariana Grande critică din nou Casa Albă după utilizarea unei melodii de-ale sale într-un clip al ICE

Ariana Grande și-a exprimat dezacordul într-un comentariu publicat pe platforma de socializare, solicitând autorităților să nu mai asocieze muzica sa cu astfel de mesaje. „Vă...

Ambasadorii francez, britanic și german la Moscova primiți Ministerul rus al Afacerilor Externe

Ambasadorii Franței, Germaniei și Marii Britanii au fost primiți joi la Ministerul rus al Afacerilor Externe. Întâlnirea, marcată de reproșuri reciproce, a readus în...

ULTIMA ORĂ