Beyoncé a anunţat o donaţie de 2,5 milioane de dolari pentru incendiile din Los Angeles

„Fondul este folosit pentru a ajuta familiile din zonele Altadena şi Pasadena care şi-au pierdut casele”, explică BeyGOOD pe Instagram.

De asemenea, Los Angeles Fire Relief Fund va fi folosit pentru a sprijini „bisericile şi casele de cartier”, tot cu scopul de a „satisface nevoile imediate ale celor afectaţi de incendii”.

Lansată în 2013, Fundaţia BeyGOOD activează în domeniile educaţiei, sănătăţii şi locuinţelor şi ajută victimele dezastrelor naturale. Această donaţie de 2,5 milioane de dolari pentru victimele incendiilor se adaugă altor iniţiative din partea showbusiness-ului american; după cum enumeră Variety, 15 milioane de dolari au fost promişi de Walt Disney Company, iar Paramount a promis o donaţie de 1 milion de dolari, la fel ca actriţa Jamie Lee Curtis.

De o săptămână, şi în ciuda mobilizării masive a pompierilor, zone întregi din al doilea oraş ca mărime din Statele Unite sunt devastate: peste 12.000 de construcţii au fost distruse şi peste 15.000 de hectare au fost cuprinse de fum. Bilanţul victimelor a crescut la cel puţin 24 de morţi.

Hollywood, Malibu şi Pacific Palisades, cartiere exclusiviste din „oraşul îngerilor”, au fost devastate de flăcări. Mai multe celebrităţi, de la Paris Hilton la Laeticia Hallyday, şi-au pierdut proprietăţile.

     Vezi această postare pe Instagram           

O postare distribuită de BeyGOOD (@beygood)

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Mihai Fifor transmite condițiile în care PSD ar susține învestirea Guvernului Veștea: „România nu își mai poate permite blocaje”

Fostul ministru al Apărării și deputat PSD, Mihai Fifor, a lansat un atac la adresa actualei conduceri politice. Acesta afirmă că România are nevoie...

Răzvan Lucescu s-a despărţit de PAOK Salonic. “Răzvan va rămâne întotdeauna o parte importantă din istoria PAOK”

Clubul PAOK Salonic a anunţat, vineri, despărţirea de tehninianul Răzvan Lucescu, care era în funcţie din 2021.

ULTIMA ORĂ