Cel mai sățios și nutritiv mic dejun. Îl gătești o dată, mănânci din el trei zile

Cu toții știm cum se prepară omleta clasică. Această rețetă este, însă, ceva mai specială. Pe lângă faptul că este extrem de gustoasă și are un savoare unică, este important să menționăm că ingredientele sale sunt nutritive, iar preparatul poate fi păstrat la frigider timp de câteva zile. Ne referim la omleta cu ardei gras, brânză și fasole neagră, care nu are un aspect obișnuit, ci se prepară sub formă de brioșe.

Cum se prepară

Pentru a pregăti acest mic dejun, ai nevoie de o tavă pentru brioșe sau de niște cupe. În ceea ce privește ingredientele, lista este destul de simplă și nu necesită multe mirodenii complicate.

-8 ouă mari

-½ cană lapte cu conținut redus de grăsime

-¼ linguriță sare

-¼ linguriță piper măcinat

-¾ cană ardei gras roșu, tocat

-¾ cană fasole neagră din conservă, clătită

-6 linguri brânză rasă

-¼ cană salsa

Rețeta pentru supa-cremă de praz, deliciul – medicament de nelipsit din dieta sezonului rece

Modul de preparare este extrem de simplu. Primul pas este să preîncălzești cuptorul la 165 de grade Celsius. Apoi, într-un bol încăpător, bate ouăle împreună cu sarea, piperul și laptele. După aceea, pulverizează forma de brioșe cu spray de gătit.

Împarte ardeiul, fasolea, brânza și sosul de salsa în porții egale și așază-le în fiecare compartiment al formei. Toarnă amestecul de ouă deasupra, apoi pune omleta la cuptor timp de aproximativ 25 de minute, până când devine ușor rumenită.

După ce ai scos preparatul din cuptor, lasă-l să se răcească timp de 5 minute înainte de a-l servi. Dacă dorești să păstrezi brioșele pentru a doua zi, așteaptă să se răcească complet, apoi pune-le într-un recipient etanș și depozitează-le la frigider. Este important de menționat că acestea se pot păstra în frigider până la 3 zile. În plus, le poți consuma chiar și după o lună dacă le ții în congelator.

Rețeta pentru supa-cremă de porumb, deliciul sățios care îți va da energie pe parcursul zilei

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Sibiu: Băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, lovit de un autoturism/ Copilul, transportat la spital

Un băiat de 12 ani care a căzut dintr-o căruţă aflată în mers, joi seară, pe un drum judeţean din Daia, judeţul Sibiu, a...

Rusia amenință țările europene să nu găzduiască bombardiere franceze dotate cu arme nucleare

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat în martie planuri de extindere a arsenalului nuclear al Franței și a declarat că Parisul ar putea permite...

Horoscop 24 aprilie: Influența lui Mercur pune la grea încercare comunicarea și deciziile. Zodiile afectate 

Berbec Pentru Berbec, ziua are un ritm accelerat, cu tendința de a reacționa imediat la orice provocare. În mod tipic pentru influențe tensionate de tip...

ULTIMA ORĂ