Proteste masive ale Poliției în toată țara. Sute de polițiști au ieșit pe străzi împotriva Ordonanței „Trenuleț”

În unele locuri protestele au început încă de dimineaţă.

”Poliţiştii din cadrul IPJ IALOMIŢA, împreună cu Poliţişti de Penitenciare din cadrul Penitenciarului Slobozia, azi, în intervalul orar 08:30 – 11:30, protestează în faţa IPJ IALOMIŢA şi apoi se deplasează prin marş către sediul Prefecturii Judeţului Ialomiţa, având ca principală cerinţă plata orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbptori legale”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor Sidepol.

Potrivit acestora, ”fără o asumare fermă şi de îndată, de catre guvernanţi de a plăti orele lucrate de către poliţişti, aceştia din urmă vor continua cu măsuri de protest din ce în ce mai ample, contrar Dispoziţiilor intimidante date de către conducerea MAI şi IGPR”.

Reprezentanţii Sindicatului Poliţiştilor din România “Diamantul” au transmis că, la Slobozia,”aproape 300 de poliţişti din 600 cât are IPJ – ul îşi striga nemulţumirile în strada”.

La rândul lor, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual – SNPPC – din Ministerul Afacerilor Interne anunţă protest la IPJ Caraş-Severin, câteva zeci de persoane fiind pe trotuarul din faţa instituţiei.

În judeţul Mureş protestează sindicaliştii Europol.

”Poliţiştii din cadrul I.P.J. Mureş protestează împotriva tăierilor salariale! Alături de noi sunt şi poliţiştii de Penitenciare! Rămânem în stradăşi continuăm toate formele de protest până se va renunţa la tăierile salariale”, au transmis reprezentanţii Europol.

Sunt în proteste în mai multe judeţe din ţară, toate organizaţiile sindicale diins implicate. 

Poliţiştii din întreaga ţară aplică şi alte forme de protest, una dintre acestea fiind aplicarea de avertismente pentru contravenţii. Alţii sunt în grevă japoneză.

Pentru data de 17 ianuarie poliţiştii anunţă un miting de amploare al salariaţilor din MAI.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Reacția presei internaționale după ce PSD a anunțat că se aliază cu AUR. Cum văd străinii criza politică din România

„Cel mai mare partid din Parlamentul României va face echipă cu formaţiunea de opoziţie de extremă dreapta, într-o încercare de a răsturna guvernul de...

Reacția presei internaționale după ce PSD a anunțat că se aliază cu AUR. Cum văd străinii criza politică din România

„Cel mai mare partid din Parlamentul României va face echipă cu formaţiunea de opoziţie de extremă dreapta, într-o încercare de a răsturna guvernul de...

Accident între o mașină și un tramvai în care erau 100 de pasageri, în Timișoara

Potrivit ISU Timiș, accidentul s-a produs în jurul orei 19:00, pe strada C. Brediceanu din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială...

ULTIMA ORĂ