Sebastian Burduja anunță Marea Reorganizare în cadrul ministerului pe care îl conduce. Câți angajați vor pleca acasă?

‘Durează cam două luni, inclusiv adoptarea în Guvern, avizarea interministerială. Cu siguranță vizăm reducerea aparatului, deci eliminarea posturilor vacante, care sunt în număr de 80 aproximativ. Din 280 posturi ocupate, între 10% și 20% dintre colegi vor pleca acasă, în urma concursurilor pe care le vor susține’, a precizat ministrul, la finalul ședinței Comandamentului energetic de iarnă.El a mai spus că se va face o analiză pe fiecare direcție în parte. ‘Dacă mă refer la Direcția de investiții, unde colegii au atras 14 miliarde de euro, nu pot spune care dintre ei ar putea munci mai mult, dar nu o fac’, a arătat Burduja.Potrivit acestuia, Ministerul Energiei este printre cele mai mici ministere din Guvern ca număr de posturi și cu certitudine are cele mai mici salarii alături de Ministerul Economiei, unde ‘se mai reglează lucrurile ca urmare a lipirii părții de Digitalizare’.

Ce se întâmplă după expirarea plafonării prețurilor la energie și gaze. Anunțul lui Sebastian Burduja pentru consumatorii vulnerabili

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Institutul Cantacuzino, despre cazul de hantavirus din România: Nu are legătură cu focarul de la bordul navei

În urma analizelor probelor biologice, efectuate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cazul a fost confirmat cu infecție cu hantavirus pentru tulpinile circulante...

Tranzacție: Alezzi Group vinde business-ul de betoane către Heidelberg Materials

Grupul constănțean Alezzi, care a dezvoltat un portofoliu cu peste 1.900 de apartamente pe litoral, a finalizat transferul operațiunii sale de producție de beton...

EXCLUSIV DINAMO, azi de la 16:45. Surpriză înainte de barajul pentru Europa! Ce va face Kopic

„Exclusiv Dinamo” ediție nouă astăzi, de la 16:45. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații importante despre ce se petrece în club înainte...

ULTIMA ORĂ