Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţie prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România. astfel, au fost invocate legăturile strânse ale acestei companii cu Rusia, conflictul cu strategiile energetice naţionale, dar şi alte riscuri. Totodată, ”tranzacţia ridică şi probleme de securitate, prin potenţialul său de a submina independenţa energetică a României şi de a favoriza influenţele externe ostile Uniunii Europene”, a arătat Ministerul Energiei. ”Şantajul energetic trebuie să rămână o amintire tristă a trecutului, iar viitorul trebuie să fie cel al unei independenţe energetice reale, nu cea pe care o invocă cei care, de fapt, ne aruncă înapoi în braţele Moscovei”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

MAI MULT NEWS.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Un lider AUR denunță „dubla măsură”, după decizia ÎCCJ despre Fritz și acuzațiile DNA la Ciucu: „Fără penali în funcții publice!”

Deputatul AUR Dan Tanasă a acuzat USR și PNL de „dublă măsură” în privința standardelor de integritate, susținând că reacționează cu o liniște „asurzitoare”...

Un lider AUR denunță „dubla măsură”, după decizia ÎCCJ despre Fritz și acuzațiile DNA la Ciucu: „Fără penali în funcții publice!”

Deputatul AUR Dan Tanasă a acuzat USR și PNL de „dublă măsură” în privința standardelor de integritate, susținând că reacționează cu o liniște „asurzitoare”...

Bilanţul epidemiei de ebola depăşeşte pragul 200 de morţi, la o lună de la declararea epidemiei în nord-estul Republicii Democratice Congo. 19 cazuri, inclusiv două mortale, confirmate în Uganda...

Bilanţul epidemiei bolii cauzate de virusul ebola a depăşit pragul de 200 de morţi confirmate, la un pic mai bine de o lună după...

ULTIMA ORĂ