Tanczos Barna: Nu aruncăm bani doar din pix în buget, spunând că o să avem bani şi o să facem anumite cheltuieli şi ne trezim la jumătatea anului că nu se realizează acele venituri

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă că România a mers ”de foarte multe ori” la Comisia Europeană cu probleme nerezolvate în domeniul fiscal. ”Şi am ajuns ca Uniunea Europeană, prin Comisia Europeană, să ne impună, practic, un plan fiscal, un plan de echilibru bugetar pe şapte ani şi acest plan, pornind din 2025 până în 2031, trebuie respectat. Altfel, riscăm să nu mai avem credibilitate nici în faţa finanţatorilor, nici în faţa Comisiei”, explică Tanczos.

MAI MULT NEWS.RO

Rusia semnează un pact militar cu talibanii. Ce înseamnă asta pentru războiul din Ucraina?

Acordul a fost semnat la Moscova, în cadrul unui eveniment numit „Forumul Internațional de Securitate”. La reuniune a participat și Mohammad Yaqoob, ministrul Apărării...

Recomandăm și ...

Grefierii suspendă activitatea în instanțe la început de iunie. Proteste în lanț la stat față de noua lege a salarizării

Grefierii din instanţe şi parchete vor suspenda parţial activitatea în perioada 2 - 5 iunie, ca formă de protest faţă de prevederile din noul...

Mojtaba Khamenei susține că SUA și Israelul încearcă să îngenuncheze Iranul pentru „a-și ascunde înfrângerile militare”

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat joi că SUA şi Israel încearcă „să aducă ţara în genunchi”, după recentele înfruntări între aceste...

De la „grupare teroristă” la partener militar: Rusia a bătut palma cu talibanii. Ce presupune acordul semnat cu regimul de la Kabul

Rusia și Afganistanul au semnat miercuri un acord de cooperare militară, la doar un an după ce Kremlinul a scos talibanii de pe lista...

ULTIMA ORĂ