Halucinant. Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, acuză presa în instanță: „Acuzații ridicole. Este de neimaginat ce s-a întâmplat în mass-media”

“Sunt ridicole anumite acuzații care mi s-au adus astăzi. Să luați o hotărâre. Vreau să am parte de un proces echitabil, cum ar trebui.

Este de neimaginat, impactul psihologic, ce s-a întâmplat în mass-media a fost mult peste înțelegerea mea și de aceea prefer să nu mă mai uit la televizor. Vreau să pun în evidență cu apărarea pe care am avut-o”, a mai spus el, conform unui post de televiziune.

Acesta a acuzat faptul că au scris un memoriu pentru a contrazice ceea ce s-a scris în mass-media și filmulețele create pentru a-i ”zugrăvi o imagine rea”.

“Nu pot să dau timpul înapoi, nu pot să nu mai fiu în Vama Veche. A fost o chestie morală, că familia mea are o situație materială bună și a încercat de a ajuta persoanele vătămate, pentru cele decedate nu se mai poate face nimic”, a declarat Pascu.

Unul dintre cei cinci avocații ai lui Vlad Pascu dă vina pe presă pentru că l-a făcut criminal și l-a linșat. Acesta a vorbit despre o pildă cu furnici pentru a încerca să sublinieze rolul pe care consideră că l-a avut mass-media în a crea o mai mare furie asupra cazului.

“Știați că dacă pui 100 de furnici negre și 100 de furnici roșii într-un borcan, nu se va întâmpla nimic? Dar dacă scuturi borcanul tare, furnicile încep să se omoare între ele. Furnicile roșii consideră furnicile negre dușmanii lor, iar furnicile negre consideră furnicile roșii inamicii lor”, a declarat avocatul.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

LIVE UDPATE: Tensiuni majore în PNL. Ședință a Biroului Politic Naţional, după desemnarea ca premier a lui Adrian Veștea

Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, astăzi, de la ora 17.00, după ce preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe Adrian Veştea să propună...

România la Beijing International Book Fair 2026: Dialog cultural, lansări editoriale şi recunoaştere internaţională prin Special Book Awards of China

România participă la cea de-a XXXII-a ediţie a Beijing International Book Fair (BIBF), una dintre cele mai prestigioase manifestări internaţionale dedicate cărţii, drepturilor de...

Descoperirea care oferă speranță împotriva unei boli crunte. Compusul pătrunde în creier

O echipă de cercetători din Australia a descoperit, în cadrul experimentelor realizate în laborator, că un medicament care transportă cupru la nivelul creierului reduce...

ULTIMA ORĂ