Vlad Oprea, primarul din Sinaia, se declară nevinovat și spune că un grup de interese vrea să „pună mâna pe oraș”

„Am interdicție de a discuta cu unele persoane, pe unele nici măcar nu le cunosc și sunt supus măsurii controlului judiciar, adică nu am voie să intru în sediul primăriei, să îmi exercit mandatul de primar. Este clar că în spatele acestor acțiuni e același grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia și e clar că nu am niciun fel de legătura cu cei care au păcălit zeci de români să cumpere apartamente de câte 2 sau 3 ori, ceea ce e iar un lucru de neacceptat”, a declarat Vlad Oprea. 

El a făcut astfel referire la denunțul formulat de Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, împotriva sa. Potrivit denunțului, Oprea ar fi luat mită 238.000 de euro de la Ciorbă pentru ca, la schimb, să emită avizele de care Nordis avea nevoie pentru construirea unui hotel în stațiunea prahoveană.

Primarul a negat categoric că a luat șpagă: „N-am avut nicio treabă cu așa ceva. E exclus!”.

Șoferul lui Oprea, amendat

Vlad Oprea a făcut aceste declarații vineri, când a ajuns la sediul Poliției Sinaia ca să dea cu subsemnatul, după ce a fost pus sub control judiciar. El trebuie să plătească până luni o cauțiune de 600.000 de lei.

Potrivit Digi24, șoferul mașinii care l-a adus pe Oprea la sediul Poliției a fost amendat pentru ca circulat pe sens interzis.

Primarul din Sinaia mai e acuzat, pe lângă luare de mită, de abuz în serviciu şi spălare de bani, dar și de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, pentru că ar fi administrat firma mamei sale, deşi nu are voie.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Dezastru pentru Chelsea. Brighton îi învinge pe „Albaștri” cu 3-0

Gazdele au început meciul în forță, reușind să marcheze în al treilea minut de joc prin Ferdi Kadıoğlu. În repriza secundă, Brighton și-a dublat...

Real Madrid, victorie cu Alaves, dar rămâne la șase puncte în spatele Barcelonei

„Galacticii” au deschis scorul în minutul 30 printr-o reușită semnată de Kylian Mbappé și și-au extins avantajul în minutul 50 după golul înscris de...

LaLiga: Real Madrid s-a impus cu Alaves, scor 2-1

Formaţia Real Madrid a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Deportivo Alaves, în etapa a 33-a a campionatului Spaniei.

ULTIMA ORĂ