Condițiile puse de noua conducere de la Damasc pentru a restabili relațiile cu Rusia: Trebuie abordate greșelile trecute

Noua administraţie siriană i-a transmis unei delegaţii ruse, aflată în vizită la Damasc, că, pentru a restabili relaţiile dintre cele două ţări, aliate apropiate în timpul fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad, înlăturat de la putere, trebuie „abordate greşelile trecutului”, au relatat miercuri surse oficiale, citate de EFE, potrivit Agerpres.

MAI MULT DIGI 24

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

INTERVIU Johan Vandermeulen, Chief Operating Officer BAT: Investiția noastră în cercetare și dezvoltare reprezintă un angajament curajos, cu peste 2 miliarde de euro investite

Johan Vandermeulen, Chief Operating Officer BAT, a discutat, în cadrul unui interviu despre obiectivul ambițios pe care compania și l-a setat și principalele etape...

Ministrul Apărării din Germania, vizită neanunțată la Kiev

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit la Kiev pentru discuţii vizând extinderea cooperării cu Ucraina în domeniul industriei de apărare.

The Telegraph: Scenariul în care Nigel Farage ar putea deveni premierul Marii Britanii. Cheia, alianța cu Partidul Conservator: „Ce e mai bun urmează”

Nigel Farage ar putea deveni următorul prim-ministru britanic într-un parlament fără majoritate, potrivit unei analize electorale publicate de The Telegraph. Reform UK este creditat...

ULTIMA ORĂ