Ministrul Mediului a respins planul de reorganizare a Romsilva. ”Să plece acasă toţi cei care au asistat pasiv la declin. Cer demisia directorilor”

Mircea Fechet a subliniat că trebuie să să plece toți cei care au asistat, ani la rând, la declinul Regiei Naţionale a Pădurilor şi a cerut demisia mai multor directori. 

”Există o singură metodă prin care însănătoșim Romsilva: să plece acasă toți cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naționale a Pădurilor! Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial! De asemenea, mă aștept ca toți directorii de la Direcțiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să își scrie demisiile și să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp”, a scris Mircea Fechet pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Mediului a ținut să precizeze faptul că ”reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!”

”Acesta este şi unul dintre motivele pentru care am respins propunerea pe care am primit-o din partea conducerii Regiei, căreia i-a luat o săptămână să schiţeze un plan de redresare mult mai puţin ambiţios decât ce are nevoie acum Romsilva. Un plan prin care, până la sfârşitul anului, 1.200 persoane şi-ar pierde locurile de muncă, dintre care mai bine de jumătate ar fi pădurari, şi care a luat în calcul inclusiv tăierea unor posturi vacante”, a mai spus Fechet. 

Mai mult, oficialul a transmis că astfel de măsuri nu salvează Regia, ci prelungesc momentul până se atinge pragul dezastrului.

”Nu am acceptat propunerea Regiei pentru că nu respectă niciunul dintre principiile pe care le-am anunţat şi care sunt pilonii de bază pe care vreau să aşezăm noua structură pe care o creionăm la Romsilva: eficienţă, respect pentru munca oamenilor din teren, care ţin instituţia în picioare, plusvaloare! Voi veni cu un plan curajos, prin care să aplicăm formula managementului performant tuturor direcţiilor silvice, pentru că ştiu că acest lucru este posibil, iar eu sunt convins că soluţiile pe care le-au găsit directorii de Direcţii Silvice pe plus, cu care am avut o discuţie foarte bună azi, vor da rezultate”, a transmis ministrul Mediului.

De asemenea, șeful de la Mediu a menționat că ”Romsilva are nevoie de o reformă profundă, nu de măsuri superficiale”.

”Ce îmi doresc este să sprijinim şi să îmbunătăţim activitatea pădurarilor, nu să le punem beţe în roate, nu să le punem securea deasupra capului. Nu voi întârzia în a corecta dezechilibrele legislative care au permis situaţii inexplicabile, care sfidează bunul-simţ. Lucrăm la modificarea Statutului Personalului Silvic, care elimină definitiv privilegiile. De asemenea, creionăm Hotărârea de Guvern care transformă în literă de lege principiile pe care le-am anunţat pentru noua structură a Romsilva. Nu dau înapoi niciun milimetru de la ce mi-am asumat, pentru că Regia şi Direcţiile Silvice trebuie conduse de profesionişti, de oameni care au arătat că ştiu ce au de făcut. Şi nu mă voi opri până nu mă asigur că pădurile noastre au un aliat de nădejde în Romsilva”, a conchis ministrul Mircea Fechet.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

WhatsApp pregătește o schimbare care îi va bucura pe milioane de utilizator

Utilizatorii WhatsApp de pe Android ar putea avea în curând la dispoziție o metodă mult mai simplă pentru administrarea mesajului personal din profil. Platforma...

DRDP Braşov: Progres de peste 13% la nodul rutier de la Boiţa (Sibiu) de pe A13 – FOTO, VIDEO

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP Braşov) anunţă un progres de peste 13% la unul dintre cele mai complexe noduri rutiere din...

Al doilea urs semnalat în județul Sibiu în mai puțin de 24 de ore. A fost emis mesaj RO-Alert

Alarma a fost dată de un cetățean care a observat un urs și a sunat la 112. Inspectoratul Județean de Jandarmerie Sibiu a trimis...

ULTIMA ORĂ