Acuzațiile lui Trump și impunerea tarifelor de 25%, respinse de Uniunea Europeană: ”Ar trebui să lucrăm împreună, nu unii împotriva celorlalţi”

Uniunea Europeană respinge acuzaţiile lui Trump şi ameninţările cu tarife de 25%. Comisia Europeană a subliniat că UE nu urmăreşte să submineze SUA, ci reprezintă cea mai mare piaţă liberă din lume, care aduce beneficii economice semnificative companiilor americane, transmite Associated Press.

„Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă liberă din lume şi a fost un avantaj pentru Statele Unite”, a declarat Olof Gill, purtătorul de cuvânt pentru comerţ al Comisiei Europene, adăugând că UE „a facilitat comerţul şi a redus costurile pentru exportatorii americani”.

Trump a afirmat miercuri seară: „Uniunea Europeană a fost formată pentru a înşela Statele Unite. Acesta este scopul ei”, adăugând că situaţia se va schimba sub preşedinţia sa. El a precizat că tarifele vor viza „maşinile şi toate celelalte produse”.

Bruxelles-ul a avertizat că va declanşa contramăsuri ferme, vizând industrii americane emblematice precum producătorii de bourbon, blugi şi motociclete. „UE va reacţiona ferm şi imediat împotriva barierelor nejustificate în calea comerţului liber”, a declarat Gill.

Volumul schimburilor comerciale dintre cele două părţi se ridică la aproximativ 1,5 trilioane de dolari, reprezentând 30% din comerţul global.

„Ar trebui să lucrăm împreună, nu unii împotriva celorlalţi. Europa pledează pentru dialog şi reciprocitate. Suntem gata să colaborăm dacă respectaţi regulile”, a concluzionat Gill.

MAI MULT REALITATEA

Modelul AI care îngrijorează guvernele ajunge în mâinile serviciilor SUA

Potrivit unei persoane apropiate situației, citate de FT, Mythos ar putea fi util în operațiuni de infiltrare a rețelelor unor state precum China sau...

Recomandăm și ...

Dronele cu fibră optică ale Hezbollah expun vulnerabilități în apărarea Israelului

Atacurile grupării militante libaneze au surprins autoritățile israeliene, forțând liderii politici și militari să caute rapid soluții.

Congresmeni americani propun un proiect de lege pentru reglementarea inteligenţei artificiale la nivel federal

Un grup bipartizan de congresmeni americani a prezentat joi un proiect de lege care urmăreşte să limiteze capacitatea statelor americane de a adopta reglementări...

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, cumpără un apartament familiei din Galați afectate de drona rusească: „Cazul dumneavoastră ne-a impresionat”

Gest impresionant al Rominei Gingașu, soția lui Piero Ferrari, pentru familia din Galați care și-a pierdut locuința după ce un bloc a fost lovit...

ULTIMA ORĂ