SURSE: Comisia de la Veneția, cu ochii pe România. Instituțiile europene discută abuzurile BEC

Comisia de la Veneția s-a reunit și a luat în discuție o serie de problematici vizând România, inclusiv situația comasării alegerilor locale și europarlamentare de anul trecut. 

Solicitarea a fost făcută de Theodoros Roussopoulos, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, același care a făcut sesizarea și pentru anularea alegerilor din decembrie 2024, care a condus la raportul exploziv din ianuarie anul acesta.

Bomba ar putea veni din altă direcție, susține jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, într-un material publicat pe inpolitics.ro: deși, în principiu, se discută doar despre comasarea alegerilor, având în vedere că este vorba de o sesiune plenară, cu posibilități largi de dezbatere, membrii Comisiei ar putea lua în discuție, ca o situație de ultimă oră, și eliminarea din cursă a candidatului independent Călin Georgescu. 

Surse din mediul juridic citate de publicația amintită mai susțin că și o simplă ridicare din ”sprîncene” a membrilor comisiei vizavi de această situație neobișnuită ar putea adînci problemele internaționale de imagine ale României, din acest moment.

MAI MULT REALITATEA

Franța și Germania propun o nouă cale de integrare în UE pentru Moldova și Balcanii de Vest

Planul urmărește să dea un „nou dinamism” extinderii europene Inițiativa, prezentată într-un document consultat de Euractiv, dezvoltă ideile avansate luna trecută de cancelarul german Friedrich...

Recomandăm și ...

Franța și Germania propun o nouă cale de integrare în UE pentru Moldova și Balcanii de Vest

Planul urmărește să dea un „nou dinamism” extinderii europene Inițiativa, prezentată într-un document consultat de Euractiv, dezvoltă ideile avansate luna trecută de cancelarul german Friedrich...

Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul

Românii care comandă produse din platforme precum Temu, Shein sau alte magazine din afara Uniunii Europene plătesc deja, din 1 ianuarie 2026, o taxă...

Donald Trump anunţă că vrea să construiască o ”Promenadă Trump” de la Lincoln Memorial la fluviul Potomac

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că vrea să construiască o promenadă care să-i poarte numele la Lincoln Memorial, o clădire emblematică a...

ULTIMA ORĂ