Muzicienii de la Firma îşi justifică sprijinul pentru Călin Georgescu: "Suntem o trupă suverană. Suntem alături de un om ale cărui drepturi au fost încălcate flagrant"

“Derapajul nemaiîntâlnit al puterniciei prezenţe, manifestat şi prin batjocorirea publică şi execuţia morală a lui Călin Georgescu şi a familiei sale, a rescris într-o notă barbară definiţia drepturilor omului în România”, au transmis membrii formaţiei Firma într-un comunicat de presă, la două săptămâni de când au publicat un mesaj de susţinere al fostului candidat la alegerile prezidenţiale, iscând o controversă în spaţiul public şi dezamăgire în rândul fanilor. Ca urmare a acestei atitudini, mai multe cluburi din Bucureşti şi din ţară au anulat concertele trupei programate la început de martie.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

VIDEO Bani sunt în piață, chiar foarte mulți. Florian Burnar, președinte APPFE: De foarte multe ori nu avem însă capacitatea instituțională de a-i utiliza – Profit.ro Live TV

Transformarea orașelor prin digitalizare și tehnologii sustenabile devine o prioritate pentru administrațiile locale și pentru sectorul privat, în contextul angajamentelor europene privind dezvoltarea durabilă...

Marea Britanie intenţionează să dubleze taxele vamale la importurile de oţel, pentru a proteja industria internă

Guvernul britanic intenţionează să dubleze taxele vamale aplicate importurilor de oţel, ca parte a unei strategii mai ample de sprijinire a industriei siderurgice aflate...

Cum a aflat Rareș Cojoc că soția îl înșela cu Dan Alexa. Suspiciunile sale s-au confirmat

Ies la iveală tot mai multe detalii despre divorțul dintre Rareș Cojoc și Andreea Popescu. După dezvăluirile inițiale despre escapada Andreei cu antrenorul Dan...

ULTIMA ORĂ