INS a venit cu date noi: mai mult de 6 din 10 români cu vârste între 15 și 64 de ani sunt prezenți în piața muncii

În anul 2024 populaţia activă a României era de 8,3 milioane de persoane, din care 7,85 milioane erau persoane ocupate şi 451de mii erau şomeri.

În anul 2024, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,8%, în creștere faţă de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale. Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (72,0%, faţă de 55,3% la femei). Pe medii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (69,8%, faţă de 57,0% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,2%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 53,4%.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (90,0%). Erau ocupate 66,5% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi 36,9% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.

Salariaţii, în creștere faţă de anul precedent (+104,8 mii persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (85,3%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2024 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13,3% din populaţia ocupată.

Distribuția populaţiei ocupate pe forme de proprietate arată că sectorul privat a absorbit 82,8% din aceasta; sectorul public concentra 16,6% din populaţia ocupată, iar ȋn sectorul mixt lucrau 0,6% dintre persoanele ocupate.

MAI MULT REALITATEA

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Schimbare la buletinul electronic după zeci de reclamații

Datele privind identitatea persoanei și, după caz, domiciliul ori reședința acesteia vor fi verificate prin Registrul național de evidență a persoanelor, iar autoritățile nu...

Schimbare la buletinul electronic după zeci de reclamații

Datele privind identitatea persoanei și, după caz, domiciliul ori reședința acesteia vor fi verificate prin Registrul național de evidență a persoanelor, iar autoritățile nu...

Australia intensifică supravegherea şi testarea pentru gripa aviară, după confirmarea primelor cazuri pe continent / Mai multe păsări moarte, găsite pe plaje izolate

Autorităţile australiene au intensificat supravegherea şi testarea după ce au fost confirmate două cazuri de gripă aviară H5N1 de înaltă patogenitate la păsări marine...

ULTIMA ORĂ