Liderul european furios pe Bruxelles: Aderarea Ucrainei la UE ar însemna o „sinucidere economică”

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar echivala cu o “sinucidere economică” pentru Europa, a afirmat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban, consemnează MTI.

Ungaria nu sprijină aderarea Ucrainei la UE, şi cu atât mai puţin o aderare accelerată, a subliniat Orban în intervenţia sa săptămânală la radio.

Potrivit premierului ungar, liderii europeni, în special Partidul Popular European, au decis că UE trebuie să continue războiul, să menţină sancţiunile şi să elimine complet energia rusă, “şi apoi orice s-ar întâmpla cu economia europeană e acelaşi lucru”, în timp ce Ungaria susţine pacea, iar dacă ar fi pace sancţiunile ar putea fi abandonate, ceea ce ar duce la energie mai ieftină şi ar da un impuls economiei, uşurând situaţia familiilor.

Orban avertizează asupra dublării facturilor la energie

El a atenţionat că, dacă Bruxellesul reuşeşte să interzică importurile de energie rusă, “familiile ungare vor plăti în curând de două ori mai mult pentru gaz şi electricitate”, susţinând că guvernul său a făcut eforturi mari pentru a se asigura că familiile din Ungaria plătesc unele dintre cele mai mici preţuri la energie din Europa, în pofida costului sancţiunilor împotriva energiei ruseşti.

Încălzirea unei case tipice costă în jur de 260.000-280.000 forinţi (circa 650 euro) în Ungaria faţă de 480.000 de forinţi (circa 1.200 euro) în Slovacia şi până la 900.000 (circa 2.200 euro) în Polonia, a spus el.

Viktor Orban a menţionat că Ungaria şi el personal se confruntă cu o luptă serioasă la Bruxelles pentru a împiedica gospodăriile ungare să plătească de două ori mai mult pe facturi şi, explicând că are nevoie de “putere” pentru această luptă, a făcut apel la unguri să ajute guvernul să protejeze facturile mici la utilităţi şi să participe la votul Voks 2025, referendumul privind aderarea Ucrainei la UE.

MAI MULT ȘTIRILE PRO TV

FT: Zelenski a apelat la Abramovici pentru a-i transmite lui Putin un mesaj despre negocierile de pace

Zelenski i-a cerut lui Abramovici, pe 21 mai, să-i transmită președintelui rus mesajul că este pregătit să se întâlnească cu el, în ceea ce...

Recomandăm și ...

FT: Zelenski a apelat la Abramovici pentru a-i transmite lui Putin un mesaj despre negocierile de pace

Zelenski i-a cerut lui Abramovici, pe 21 mai, să-i transmită președintelui rus mesajul că este pregătit să se întâlnească cu el, în ceea ce...

Costul exorbitant al stării permanente de război a Israelului

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu dorește să transforme țara sa într-o „super-Spartă” a Orientului Mijlociu, însă costurile exorbitante ale războiului umflă bugetul apărării și stârnesc...

Vine direct în România după spectacolul din finala Roland Garros! Personaj surpriză pe zgura de la Iași Open

Turneul WTA 250 UniCredit Iași Open se va dipsuta în perioada 12-19 iulie.

ULTIMA ORĂ