România și Republica Moldova se apucă de construcția unui nou pod rutier peste Prut, în zona Bumbăta – Leova

Guvernul a aprobat semnarea unui acord și înființarea unei comisii mixte cu Republica Moldova în vederea coordonării tuturor activităților legate de construcția noului pod rutier peste Prut, din zona Bumbăta – Leova.

Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru podul rutier Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova) se află într-un stadiu avansat, contractul fiind semnat la data de 24 februarie 2025, iar ordinul de începere a fost emis la 19 martie 2025, cu o durată de execuție de 12 luni, termenul final de predare fiind 19 martie 2026.

Ca urmare, este necesară și constituirea unui grup de lucru comun, care să analizeze și să soluționeze aspectele tehnice privind interconectarea podului cu infrastructura rutieră de pe ambele maluri ale Prutului.

În ceea ce privește aspectele financiare, Guvernul României asigură finanțarea lucrărilor de construire a podului propriu-zis și de modernizare a infrastructurii rutiere și, ulterior, de întreținere a acestor elemente de infrastructură conexe de pe teritoriul României, iar Guvernul Republicii Moldova asigură finanțarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere conexe de pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv, ulterior, asigură finanțarea pentru întreținerea acestui element de infrastructură.

Noul pod rutier peste Prut, care urmează a fi construit în zona Bumbăta- Leova, îmbunătățește conectivitatea la nivel regional și conectează Republica Moldova la rețeaua rutieră primară și secundară de transport de pe teritoriul României și implicit la rețeaua TEN-T. De asemenea, crește capacitatea de operare a fluxului de transport marfă.

Conexiunile cu rețeaua rutieră de pe teritoriul României se vor realiza după cum urmează:

– la nord – se va realiza conexiunea cu drumul transregio Tișița-Albița care va contribui la fluxul de trafic spre și dinspre PTF Leușeni-Albița și, spre și dinspre Autostrada A7: Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, respectiv Autostrada A8: Târgu Mureș – Leghin – Moțca – Ungheni prin drumul transregio Vaslui – Iași – A8;

– la sud – prin DN24A se poate face atât conexiunea cu drumul transregio Tecuci- Galați și variantele de ocolire adiacente, cât și cu drumul expres Brăila – Galați care facilitează accesul către drumul expres Focșani – Brăila, deci conexiunea cu A7, dar și accesul spre podul peste Dunăre de la Brăila – conexiune cu drumul expres către Constanța, implicit zona portuară a Mării Negre.

MAI MULT PROFIT

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Șoferii cu mașini hibride nu mai pot parca gratuit în București, începând de astăzi. Și jurnaliștii își pierd facilitățile

Facilitatea privind utilizarea gratuită a parcajelor publice de utilitate generală va fi acordată, până la 31 decembrie 2027, exclusiv autovehiculelor electrice înmatriculate în Bucureşti,...

Acordul comercial provizoriu UE-Mercosur intră în vigoare

Acordul comercial provizoriu dintre UE și țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) va începe să se aplice cu titlu provizoriu de la 1...

ANM: Temperaturi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei, în vest, nord-vest şi centru, şi apropiate de cele normale, în rest, până la finalul lunii mai

Meteorologii anunţă că, până la finalul lunii mai, temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei, în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale,...

ULTIMA ORĂ