Nicușor Dan, în Le Monde: „Votanții AUR nu sunt extremiști sau pro-ruși, vor o schimbare”

Președintele României, Nicușor Dan, consideră că anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut de către CCR, în urma sesizării privind ingerințele externe în procesul electoral, a fost „fără îndoială un lucru bun”.

Președintele a vorbit despre chestiunile fierbinți din societatea românească într-un interviu acordat publicației franceze „Le Monde” . Nicușor Dan consideră că există suficiente indicii privind influența Moscovei în campanie, însă demonstrarea completă a operațiunilor rusești este un proces complex, aflat încă în desfășurare.

Raportul Parchetului: patru companii rusești de publicitate politică

Întrebat dacă Rusia a manipulat scrutinul prezidențial, Dan a făcut trimitere la raportul Parchetului General, prezentat în luna septembrie, care descrie un mecanism implicând patru companii rusești de publicitate politică. Aceste entități ar fi direcționat conținut online și campanii digitale în favoarea candidatului perceput drept pro-rus, Călin Georgescu.

Potrivit președintelui, rapoarte similare, inclusiv ale serviciilor de informații franceze, confirmă existența acestor operațiuni. Unele site-uri specializate în sport sau medicină alternativă și-ar fi schimbat brusc direcția editorială în favoarea aceluiași candidat, un indiciu suplimentar privind coordonarea unei campanii de influență.

Raport amplu în următoarele două-trei luni

Nicușor Dan a anunțat că, în următoarele două-trei luni, va fi publicat un raport amplu, menit să reunească toate informațiile relevante despre ingerința rusă și să ofere o imagine de ansamblu asupra contextului în care a avut loc anularea alegerilor. „Serviciile de informații pot recunoaște semnele unei ingerințe, însă dovada completă poate dura între trei și cinci ani”, a precizat președintele României.

„Anularea alegerilor, decizia corectă”

Întrebat dacă anularea primului tur a fost decizia corectă, președintele a răspuns tranșant: „Fără îndoială”. În opinia sa, România nu își putea permite validarea unui proces electoral afectat de acțiuni străine, iar măsura CCR a prevenit o criză politică și instituțională mult mai profundă, consideră el.

AUR, în ascensiune: „Votanții nu sunt extremiști sau pro-ruși”

Reporterii francezi l-au întrebat și despre ascensiunea AUR, formațiune creditată în unele sondaje cu aproximativ 40% din intențiile de vot. Nicușor Dan a subliniat că electoratul AUR nu trebuie etichetat radical.

„Persoanele care votează AUR nu sunt nici extremiste, nici pro-ruse. Dar nu mai au încredere în celelalte partide. Vor o schimbare, orice schimbare”, a explicat președintele.

Cum poate fi recâștigată încrederea cetățenilor

Nicușor Dan consideră că soluția nu este stigmatizarea electoratului, ci reformarea statului și demonstrarea faptului că instituțiile lucrează în interesul cetățeanului. „Este nevoie ca autoritățile să muncească pentru oameni. Cetățenii trebuie să vadă o luptă reală împotriva corupției”, a afirmat acesta.

Președintele a menționat că românii sunt preocupați în primul rând de condițiile de viață, nu de disputele geopolitice, astfel că politica trebuie să răspundă nevoilor cetățenilor.

MAI MULT ȘTIRILE PRO TV

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

Prea tânăr pentru pensie, prea bătrân pentru angajare? Ce se întâmplă cu românii de peste 45 de ani pe piața muncii

Pentru mulți români, pierderea locului de muncă după 45 sau 50 de ani vine la pachet cu o surpriză neplăcută: zeci de CV-uri trimise...

Prea tânăr pentru pensie, prea bătrân pentru angajare? Ce se întâmplă cu românii de peste 45 de ani pe piața muncii

Pentru mulți români, pierderea locului de muncă după 45 sau 50 de ani vine la pachet cu o surpriză neplăcută: zeci de CV-uri trimise...

Campionatul Mondial 2026: Ghana – Panama 1-0

Caleb Yirenkyi a înscris singurul gol al partidei în minutul cinci al prelungirilor reprizei secunde, iar Ghana a învins Panama cu 1-0 în meciul...

ULTIMA ORĂ