Germania trimite trupe NATO pe granița de est a Poloniei

Prezența militară a Germaniei pe flancul estic al NATO va fi extinsă odată cu implicarea directă în programul polonez Scutul Estic. Inițiativa urmărește întărirea securității la granițele cu Belarus și regiunea rusă Kaliningrad.

Decizia a fost confirmată oficial de cele două state. Cooperarea include misiuni de natură tehnică, concentrate pe infrastructura defensivă. Trupele Bundeswehr vor efectua lucrări de inginerie militară. Printre acestea se numără „pregătirea pozițiilor defensive, săparea de tranșee, instalarea de sârmă ghimpată și construirea de obstacole antitanc”.

Misiune pentru doi ani

Un reprezentant al Ministerului german al Apărării, citat de Politico, a precizat că misiunea „nu este clasificată drept desfășurare de luptă”, nefiind un pericol pentru militari. Din acest motiv, nu este necesară aprobarea specială a Bundestagului, parlamentul federal al Germaniei. Unitățile germane vor ajunge în Polonia în al doilea trimestru al anului 2026 și vor rămâne până la finalul lui 2027.

NATO își consolidează apărarea în est

Implicarea în Scutul Estic se adaugă unei cooperări militare deja consolidate între Germania și Polonia. Berlinul a sprijinit anterior apărarea poloneză prin dislocarea de sisteme antiaeriene Patriot și prin prezența unor unități ale forțelor aeriene germane pe teritoriul polonez. Noua etapă este văzută ca un pas suplimentar pentru „întărirea capacităților defensive de-a lungul granițelor estice ale NATO”.

Lansat de Polonia în 2024, programul „Scutul Estic”, presupune investiții majore în fortificații, sisteme de supraveghere și obstacole antitanc. Este considerat unul dintre cele mai ample proiecte defensive ale Europei Centrale din ultimii ani.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Grindeanu îl atacă pe Bolojan: „Blochează absolut tot”. PSD cere ieșirea rapidă din criza politică

Grindeanu a afirmat la „Ai aflat!” că PSD nu a impus condiții în negocieri și a sugerat că alte formațiuni sunt responsabile pentru impasul...

Grindeanu îl atacă pe Bolojan: „Blochează absolut tot”. PSD cere ieșirea rapidă din criza politică

Grindeanu a afirmat la „Ai aflat!” că PSD nu a impus condiții în negocieri și a sugerat că alte formațiuni sunt responsabile pentru impasul...

Jumătate de milion de lei, „sacrificați” în numele lui „Bau”. Cum a fost un ieșean păcălit că vorbește cu o entitate supranaturală

Un bărbat din Iași a fost înșelat cu aproape jumătate de milion de lei, după ce a fost convins timp de mai mulți ani...

ULTIMA ORĂ