Iran ar urma să prezinte o propunere scrisă pentru rezolvarea tensiunilor cu Statele Unite

În urma negocierilor diplomatice dintre Statele Unite și Iran, autoritățile de la Teheran au fost de acord să prezinte în scris o propunere care să răspundă preocupărilor Washingtonului. „Momentan așteptăm asta de la iranieni”, a declarat oficialul pentru agenția Reuters

Negocierile de la Geneva la care au participat trimișii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, alături de ministrul iranian de externe Abbas Araqchi, au avut obiectivul de a evita escaladarea tensiunilor dintre cele două state.

Statele Unite solicită Iranului să renunțe la programul său nuclear și  încearcă, de asemenea, să extindă agenda negocierilor asupra stocurilor de rachete. Iran afirmă că este dispus să discute limitări ale programului nuclear, în schimbul relaxării sancțiunilor, refuzând orice negocieri privind eliminarea procesului de îmbogățire a uraniului. 

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat miercuri că discuțiile de la Geneva au înregistrat progrese însă părțile rămân „foarte departe pe anumite aspecte-cheie”.

Marți, ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a declarat că cele două părți au discutat „serios” mai multe propuneri și au ajuns la o înțelegere generală asupra principiilor care vor sta la baza unui posibil acord.

În paralel, președintele Donald Trump a ordonat o consolidare majoră a prezenței militare americane în regiune, inclusiv trimiterea unui al doilea grup de portavioane. Potrivit oficialilor, se așteaptă ca toate forțele din regiune să fie operaționale până la jumătatea lunii martie.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicușor Dan a vizitat victimele atacului cu drone de la Galați

Președintele Nicușor Dan se află vineri la Galați. El le-a vizitat la spital pe victimele atacului cu drone. „Sunt bine amândoi, nu sunt deloc grave...

Recomandăm și ...

Cine sunt cele două persoane rănite în incidentul cu dronă de la Galați. Au fost transportate la spitale diferite

Două persoane au fost rănite după ce drona a lovit blocul de locuințe: o mamă și fiul ei. Cei doi au fost transportați la...

Nicușor Dan a vizitat victimele atacului cu drone de la Galați

Președintele Nicușor Dan se află vineri la Galați. El le-a vizitat la spital pe victimele atacului cu drone. „Sunt bine amândoi, nu sunt deloc grave...

Sorana Cîrstea, calificare fără emoții în optimi la Roland Garros. Meciul cu Solana Sierra a durat doar 56 de minute

Sorana Cîrstea, locul 18 WTA şi cap de serie 18, s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de grand slam de la...

ULTIMA ORĂ