Război în Ucraina, ziua 1.427 – Situație critică la Kiev, după un bombardament masiv al Rusiei. Capitala este în beznă, în condițiile unui ger năprasnic – LIVE TEXT

UPDATE: Cum a lăsat Rusia Kievul fără energie în plină iarnă siberiană. Atacurile au vizat stațiile de transformare ale centralelor nucleare

Atacul masiv lansat de Rusia în noaptea de 20 ianuarie, care a lăsat mii de locuitori din Kiev fără energie, a vizat stații de transformare care deservesc centrale nucleare și a provocat pene extinse de electricitate, apă și căldură, potrivit autorităților locale.

Forțele ruse au atacat regiunea Kiev și capitala, precum și regiunile Zaporojie, Rivne, Odesa, Harkiv și Dnipropetrovsk, folosind drone și rachete, cu ținte atât în infrastructura critică, cât și în cea civilă.

Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, Rusia a lansat 34 de rachete și 339 de drone, dintre care aproximativ 250 de tip Shahed, majoritatea vizând Kievul. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 27 de rachete și 315 drone. 

UPDATE – Peste 5.600 de apartamente din Kiev au rămas fără căldură în plină iarnă, după atacul rusesc cu drone

Un atac cu drone produs în noaptea de luni spre marți a lăsat fără încălzire 5.635 de apartamente din Kiev, iar malul stâng al capitalei Ucrainei a rămas fără apă, potrivit autorităților locale.

„Acest atac asupra capitalei a lăsat 5.635 de clădiri de apartamente fără încălzire. Aproape 80% dintre acestea sunt clădiri în care alimentarea cu încălzire abia fusese restabilită pe 9 ianuarie”, a scris primarul Kievului, Vitalii Klitschko, într-un mesaj publicat pe Telegram, citat de Ukrainska Pravda.

Edilul a precizat că 16 dintre cele 6.000 de apartamente afectate rămăseseră fără căldură încă din 9 ianuarie, din cauza avariilor produse la infrastructura critică în urma atacurilor anterioare.

Situația este gravă și pe malul stâng al orașului, unde alimentarea cu apă a fost întreruptă în urma atacului de marți. „Malul stâng este în prezent fără apă din cauza atacului de astăzi (n.r – marți)”, a declarat Klitschko, adăugând că echipele de utilități și inginerii electricieni lucrează pentru a restabili încălzirea, apa și electricitatea în zonele afectate.

 UPDATE 8:30 – Zelenski anunță prime lunare pentru angajații din energie, în contextul penelor masive de curent

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că guvernul va introduce plăți suplimentare lunare pentru angajații din sectorul energetic, afectați de atacurile rusești asupra infrastructurii. Măsura vine în contextul în care temperaturile scăzute au agravat criza energetică, iar întreruperile de curent s-au extins în toată țara, scrie Kyiv Post.

„Trebuie să existe plăți lunare suplimentare, având în vedere această situație de urgență, pentru cei care lucrează direct pe teren după atacuri”, a spus Zelenski într-un mesaj video publicat pe Telegram.

Săptămâna trecută, liderul ucrainean a decretat stare de urgență în sectorul energetic. Premierul Iulia Sviridenko a confirmat că executivul pregătește măsuri de sprijin pentru lucrătorii din domeniu.

UPDATE 7:00 Primarul Vitali Klitschko a scris pe Telegram că un atac asupra malului estic al râului Nipru a întrerupt atât alimentarea cu energie electrică, cât și cu apă. O clădire nerezidențială a fost lovită și o persoană a fost rănită, a spus el, conform Reuters, citat de Mediafax. Canalele de știri neoficiale de pe Telegram au publicat fotografii cu blocuri de apartamente înalte, aflate în întuneric.

Tymur Tkachenko, șeful administrației militare a capitalei, a declarat că o zonă de depozitare a fost avariată și că mai multe mașini au fost incendiate.

 

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Încă un petrolier cu legături cu Teheranul a fost capturat de forțele SUA. Ce se știe despre nava „Tifani”

În cursul nopții trecute, forțele navale americane au capturat un petrolier sancționat anterior pentru legăturile cu Iranul.  Departamentul Apărării a anunțat pe X că armata...

Paramount își reînnoiește aplicația pentru a profita de popularitatea videoclipurilor scurte

O versiune a aplicației Paramount+, disponibilă acum pentru utilizatorii de iPhone de la Apple, pune în evidență videoclipuri scurte pe care utilizatorii le pot...

Doi tineri din Târgu Secuiesc au tăiat într-o noapte anvelopele de la 14 mașini, una după alta. VIDEO

Doi tineri din Târgu Secuiesc, județul Covasna, sunt reținuți după ce au tăiat, acum câteva nopți, anvelopele de la 14 autoturisme. Cei doi au...

ULTIMA ORĂ