Negocieri dure SUA-Cuba. Administrația Trump solicită demisia președintelui cubanez

Administrația Trump a comunicat Cubei că pentru a asigura progresul negocierilor este nevoie de demisia președintelui Miguel Díaz-Canel, potrivit unei informații prezentate de New York Times. Scopul americanilor nu ar fi o schimbare completă de regim, ci doar o înlocuire simbolică a șefului suprem. Díaz-Canel este văzut de oficialii americani ca un politician cu care nu se poate negocia și care permite rețelei Castro să manipuleze puterea.

De aceea, plecarea din funcție a lui Miguel Díaz-Canel ar permite reforme economice și ar îmbunătăți relațiile dintre SUA și Cuba.

În timpul negocierilor cu diplomații cubanezi, SUA insistă asupra deschiderii economice, a eliberării prizonierilor politici și a reducerii influenței oficialilor comuniști în vârstă. În ultima perioadă, președintele american Donald Trump a vorbit de mai multe ori despre un acord sau chiar despre preluarea amicală a Cubei. Trump a sugerat că administrația sa ar putea să-și îndrepte atenția asupra Havanei atunci când operațiunile militare împotriva Iranului se vor încheia.

„Ar putea fi o preluare amicală. S-ar putea să nu fie o preluare amicală. (…) Nu au energie. Nu au bani. Sunt în mare pericol din motive umanitare și nu vrem să vedem asta”, a declarat recent Donald Trump.

Aliații lui Trump au vorbit public despre perspectiva ca țara insulară să devină subiectul unei alte decizii majore privind politica externă.

„Următoarea este Cuba”, a declarat senatorul republican Lindsey Graham la Fox News, la scurt timp după ce SUA și Israelul au lansat atacuri împotriva Iranului.

Presiune uriașă pe Cuba

Administrația Trump a intensificat presiunea asupra Cubei după operațiunea militară din 3 ianuarie de capturare a președintelui venezuelean Nicolás Maduro, un aliat al guvernului cubanez. Americanii au întrerupt efectiv aprovizionarea Havanei cu petrol venezuelean, au numit guvernul cubanez „o amenințare neobișnuită și extraordinară” și s-au angajat să impună tarife oricărei țări care furnizează petrol Cubei.

Confruntată cu numeroase întreruperi de curent și o penurie de combustibil, Cuba a adoptat măsuri de raționalizare pentru a proteja serviciile esențiale.Totuși, luni, Cuba a fost afectată de o pană totală de curent din cauza blocadei americane privind combustibilul.

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Curtea de Apel București confirmă soluția favorabilă CNSC și impune reluarea evaluării ofertelor depuse de societățile care fac parte din Grup EM pentru două contracte de infrastructură de irigații...

Prin Hotărârea nr. 296 din 1 aprilie 2026, Curtea de Apel București a confirmat definitiv decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) nr....

Dominic Fritz, intervenție după un incident periculos: „De pe fațada unui bloc vechi s-au desprins plăci de beton și au căzut pe trotuar. Vor urma noi amenzi”

Primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, a anunțat vineri, pe Facebook, că un incident petrecut la un bloc vechi din oraș putea avea...

Mercedes-Benz lansează în Romania noul Clasa S 2026 Facelift, cu over 2.700 de componente noi

Mercedes-Benz a prezentat oficial in Romania noul Clasa S 2026 Facelift, in cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului din Bucuresti. Modelul marcheaza cea...

ULTIMA ORĂ