Angajații de la Damen Mangalia, Liberty Galați și Romaero își primesc salariile restante înainte de Paște

Mii de angajați de la Damen Mangalia, Liberty Galați și Romaero primesc salariile restante înainte de Paște, a anunțat miercuri, Ministerul Muncii.

„Toți cei aproape 4.700 de salariați din cadrul societăților Liberty Galați S.A., Damen Shipyards Mangalia S.A. și Romaero S.A. București își primesc salariile restante, înainte de Paște, după ce Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), a demarat procesul de plată a creanțelor salariale”, transmis ministerul Muncii într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor transmise de minister, în total, 4.687 de angajați beneficiază de plata drepturilor salariale restante, după cum urmează: 2.946 de salariați ai Liberty Galați S.A. – suma totală de 57.057.902 lei; 1.031 de salariați ai Damen Shipyards Mangalia S.A. – suma totală de 21.065.133 lei; 710 salariați ai Romaero S.A. București – suma totală de 4.010.172 lei.

„Am spus de fiecare dată că protejarea drepturilor salariale ale angajaților este o prioritate și ne-am ținut de acest angajament. Angajații de la Damen, Liberty, Romaero care își fac treaba nu au nicio vină pentru dificultățile prin care trec companiile și este esențial ca ei să beneficieze de drepturile care li se cuvin. Vom continua să folosim toate instrumentele legale pentru a sprijini salariații”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre – Florin Manole.

Transferurile aferente acestor plăți au început în data de 7 aprilie 2026, iar sumele urmează să fie virate în conturile beneficiarilor înainte de sărbătorile pascale, se precizează în comunicat.

Plățile sunt realizate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, în baza documentației transmise de angajatori, și verificate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Nicușor Dan se consultă azi cu liderii partidelor. Care sunt variantele președintelui pentru a rezolva criza politică

Criza politică a intrat într-o fază în care deciziile rapide devin inevitabile. După ce PSD a retras sprijinul pentru Ilie Bolojan și a anunțat...

Kevin Warsh apără independenţa Rezervei Federale şi spune că Trump nu i-a cerut reducerea dobânzilor

Kevin Warsh, nominalizat de preşedintele Donald Trump pentru funcţia de preşedinte al Rezervei Federale (Fed), a declarat în timpul audierii sale de confirmare în...

Bursele europene au închis marţi în scădere, înainte de expirarea armistiţiului dintre SUA şi Iran

Bursele europene au închis pe scădere marţi, în contextul incertitudinilor legate de expirarea armistiţiului de două săptămâni dintre Statele Unite şi Iran şi al...

ULTIMA ORĂ