Culisele păcii din Orientul Mijlociu. Cum a devenit Pakistanul mediatorul cheie între SUA și Iran

Anunțul armistițiului de două săptămâni dintre Statele Unite și Iran a venit ca o surpriză pentru întreaga lume. În tot acest proces pentru implementarea păcii în Orientul Mijlociu, un rol important l-a jucat Pakistanul, prin intermediul prim-ministrului Shehbaz Sharif.

Rolul Pakistanului ca principal mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran a venit după luni de cultivare a relațiilor cu administrația Trump și ani de legături profunde cu Iranul, ceea ce i-a permis să se plaseze în centrul eforturilor de rezolvare a acestui război.

„Am plăcerea să anunț că Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unui armistițiu imediat”, a declarat prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, pe pagina de X. „CU INTRARE ÎN VIGOARE IMEDIATĂ”, a ținut acesta să precizeze, făcând ecou stilului tipografic al președintelui Trump.

Armistițiul dintre SUA și Iran, un succes politic pentru Pakistan

Rolul de mediator între SUA și Iran i-a adus Pakistanului una dintre cele mai răsunătoare victorii diplomatice din ultimii ani. Este o victorie care a schimbat soarta unei țări care în trecut era ridiculizată de Donald Trump, în primul mandat ca președinte, ca oferind „nimic altceva decât minciuni și înșelătorie” și pe care administrația Biden a evitat-o în mod constant.

În trecut, Pakistanul era perceput ca un partener nesigur care joacă la două capete. Pe de o parte, oferea sprijin Statelor Unite în războiul din Afganistan, unul dintre vecinii săi și, pe de altă parte, susținea talibanii împotriva cărora SUA luptau. Această percepție este încă valabilă în unele cercuri diplomatice și de apărare de la Washington, potrivit unor diplomați pakistanezi și americani actuali și foști, precum și analiștilor.

Oficialii de la Islamabad au început să-l curteze pe Trump și pe cercul său apropiat imediat după ce a fost reales pentru al doilea mandat de președinte. Ulterior, pakistanezii au început să încheie acorduri în domeniul criptomonedelor și minereurilor critice.

Shehbaz Sharif, unul dintre liderii mondiali care îl apreciază pe Trump

Shehbaz Sharif a fost printre primii lideri care au aderat la Consiliul pentru Pace al lui Trump. Anterior, premierul pakistanez a fost printre cei care l-au nominalizat pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace și au mulțumit Washingtonului pentru încheierea conflictului de scurtă durată cu India.

Pakistanul s-a angajat în tactici diplomatice neconvenționale care au câștigat aprecierea Washingtonului, inclusiv prin lingușirea excesivă și oportunități comerciale cu cercul apropiat al președintelui american.
Încă de la începutul conflictului, la finalul lunii februarie, liderii Pakistanului au transmis mesaje între administrația Trump și guvernul iranian timp de săptămâni întregi. De asemenea, prim-ministrul Sharif și ministrul său de externe, Ishaq Dar, au sunat zeci de lideri străini.

Mai mult, mareșalul pakistanez Asim Munir discuta cu administrația Trump despre Iran de aproape un an, inclusiv în cadrul unui prânz la Casa Albă, cu ocazia căruia Trump a spus că pakistanezii „cunosc Iranul foarte bine, mai bine decât majoritatea”.

Deceniile de legături strânse cu Iranul și o graniță de 900 de kilometri explică de ce Pakistanul are astfel de cunoștințe, iar Pakistanul a transmis de mult timp mesaje Statelor Unite în numele Iranului.

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Studiu de 1 Mai: Câți mai muncim în România, care sunt județele fruntașe

Populația ocupată cuprinde toate persoanele care exercită în mod obișnuit o ocupație aducătoare de venit, fiind încadrate într-o activitate economică sau socială, în baza unui...

Cum au ajuns SUA să își epuizeze stocurile de arme în războiul contra unui adversar care cheltuie de 100 de ori mai puțin pe apărare

Armistițiul fragil dintre SUA și Iran a venit într-un moment oportun pentru Washington – mai multe rapoarte indică faptul că armata americană și-a epuizat...

Misiune spectaculoasă: Ucrainenii au reușit să lovească navele rusești care păzeau Podul lui Putin

Marina ucraineană a anunțat joi că a reușit să lovească cu ajutorul unor drone navale de suprafață nave rusești care păzeau Podul Kerci, cunoscut...

ULTIMA ORĂ