S-a întors iarna, acum, înainte de Paște. Unde ninge miercuri în țara noastră

Iarna s-a întors miercuri în județul Buzău, acolo unde ninge ca în lunile din sezonul rece. Pe de altă parte, în restul țării, vremea se menține vântoasă, potrivit meteorologilor.

„La această oră, ninge abundent în zona înaltă a județului Buzău. În clip, imagini surprinse la Berceni și la Sărulești”, a transmis Reporter Buzoian.

La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis noi informații despre evoluția vremii în cursul zilei de miercuri, 8 aprilie 2026.

Intensificări ale vântului în toate regiunile

Astăzi, în țară, vremea va fi vântoasă. În primul rând, ne așteptăm, ca și zilele trecute, la intensificări ale vântului toate regiunile, cu viteze în general de 45 până la 65 km/h.

  • În schimb, la munte, mai ales în Carpații Meridionali și OrientalI, vor fi rafale de șapte zeci 90 km/h.
  • La altitudini de peste 1.600 m, vitezele vor depăși 100 km/h. Prin urmare, acolo va fi vântul puternic și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

De altfel, sunt în vigoare un cod galben și unul portocaliu pentru aceste fenomene, valabil până diseară.

De asemenea, din punct de vedere termic, valurile termice vor fi în scădere față de ziua precedentă, se vor situa sub pe cele specifice datei. Prin urmare, maximele de astăzi vor fi cuprinse la nivelul întregii țări, între 5 și 16 grade.

De asemenea, în jumătatea de est a țării așteptăm înnorări temporare și precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în Moldova, pe ani mai strânse în Transilvania și mai ales ploi în Dobrogea și local în Muntenia.

 

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Atacul de la piramidele din Teotihuacan: Autorul ar fi fost influențat de masacrele din SUA

Atacul a avut loc luni dimineață, când Julio César Jaso Ramírez, înarmat cu un revolver și având asupra sa o pungă cu 52 de...

Nicușor Dan se consultă azi cu liderii partidelor. Care sunt variantele președintelui pentru a rezolva criza politică

Criza politică a intrat într-o fază în care deciziile rapide devin inevitabile. După ce PSD a retras sprijinul pentru Ilie Bolojan și a anunțat...

Kevin Warsh apără independenţa Rezervei Federale şi spune că Trump nu i-a cerut reducerea dobânzilor

Kevin Warsh, nominalizat de preşedintele Donald Trump pentru funcţia de preşedinte al Rezervei Federale (Fed), a declarat în timpul audierii sale de confirmare în...

ULTIMA ORĂ