Claudiu Năsui despre companiile de stat și privat: „De ce a dat faliment Damen Mangalia… în timp ce Damen Galați e pe profit?”

Deputatul USR Claudiu Năsui a criticat joi dimineață, într-o postare pe pagina sa de Facebook, modul în care statul român gestionează companiile, pornind de la situația a două șantiere navale din țară.

Năsui a comparat cazul Damen Shipyards Galați, aflat pe profit, cu cel al Damen Shipyards Mangalia, care a ajuns în faliment, deși ambele au funcționat în aceleași condiții economice.

„De ce a dat faliment Damen Mangalia în timp ce Damen Galați nu doar că e pe profit dar tocmai a produs primul «port-drone» din Europa? Asta e întrebarea cheie pe care ar trebui să și-o pună guvernul Bolojan”, a transmis deputatul.

Deputatul USR a declarat că diferența nu ține de angajați sau de piață, ci de modul de administrare al companiilor.

„Două șantiere navale în aceeași țară, supuse acelorași reglementări, cu aceiași politicieni la putere… De ce unul face performanță și celălalt dă faliment după ce statul a ajuns să-i plătească și salariile? Sunt oamenii din Galați mai buni decât cei din Mangalia? Foarte probabil că nu. Diferența a fost alta.”, a adăugat Năsui.

Potrivit acestuia, problema principală este implicarea statului în conducerea acestor companii.

„Diferența de fond dintre cele două companii este că una a fost privată, pe când cealaltă a fost de stat… Iar statul s-a comportat mereu cu compania așa cum fac politicienii cu toate companiile de stat.”, a scris Năsui.

În aceeași postare, Claudiu Năsui a acuzat numirile politice care au profitat de pozițiile pe care le-au obținut în cadrul respectivelor companii.

„Au pus acolo diverși idioți cu carnet de partid… și au fost invariabil interesați mai degrabă de căpușare prin diverse firme decât de bunăstarea companiei.”

Acesta a explicat că acest tip de practici au dus, în timp, la lipsa investițiilor și, inevitabil, la faliment: „Mai mult, interesul să investească într-o companie căpușată de stat a fost minim… Ei bine toate astea lasă efecte pe termen lung și inevitabil duc la faliment.”

„Investițiile acolo erau 100% private. Dacă mergea bine activitatea, investitorii ieșeau pe profit. Dacă nu, sufereau pierderi.”, a notat Năsui.

Deputatul USR a criticat și faptul că pierderile companiilor de stat sunt suportate de contribuabili: „Dar la stat cine să suporte pierderile? Politicienii care nu dau din banii lor? Doar contribuabilul.”

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Slovacia pregăteşte o acţiune la CJUE în legătură cu interzicerea gazului rusesc, anunţă premierul Robert Fico

Slovacia intenţionează să iniţieze o acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu interdicţia privind importurile de gaz rusesc impusă...

Mai mult de jumătate dintre britanici susțin revenirea în UE, la 10 ani de la referendumul pentru Brexit (sondaj)

Sprijinul pentru revenirea în Uniunea Europeană este în creștere în rândul alegătorilor britanici, la un deceniu de la referendumul pentru Brexit, iar peste jumătate...

Ce riscă România în plină criză politică. Avertismentul unui consilier prezidențial

Criza politică din România, care ar putea fi declanșată de o eventuală decizie a PSD de a ieși de la guvernare, s-ar suprapune peste...

ULTIMA ORĂ