Primarul municipiului Baia Mare a fost trimis în judecată pentru că a folosit mașina instituției în interes personal pe când era viceprimar

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a transmis printr-un comunicat de presă că prin rechizitoriul din data de 7 aprilie, întocmit de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Doru Ioan Dăncuş, la data presupuselor fapte viceprimar al municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

„În sarcina inculpatului Dăncuş Ioan Doru s-a reţinut în esenţă că, presupusele fapte ale acestuia, constând în aceea că, în datele de 06 aprilie 2023, 28 aprilie 2023, 01 mai 2023, 06 mai 2023 şi 23 mai 2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, în calitate de viceprimar al municipiului Baia Mare, cu atribuţii de gestiune a patrimoniului municipiului, de administrare şi de inventariere a bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului, ar fi folosit autoturismele de serviciu, având numerele de înmatriculare (…) aflate în proprietatea municipiului Baia Mare, în interesul său personal sau al membrilor familiei sale, efectuând deplasări repetate de pe raza municipiului Baia Mare pe raza localităților Ieud și Finteușu Mare, judeţul Maramureș și retur, pe o distanţă cumulată de 620 de kilometri, autoturismele fiind conduse fie personal de către inculpat, fie de către inculpatul R.M.R. (angajat al Primăriei municipiului Baia Mare pe postul de conducător auto), la ordinul direct al viceprimarului – inculpatul Dăncuş Ioan Doru, cu consecința cauzării unei pagube municipiului Baia Mare”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Pagubele imputate de procurori constau „în uzura firească a autoturismelor folosite, pe nedrept, în lipsa de folosinţă a respectivelor bunuri şi în contravaloarea carburantului/energiei electrice consumate de cele două autoturisme (în sumă de aproximativ 241,55 lei)”.

Faptele descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată (cinci acte materiale), au considerat procurorii.

Alături de Doru Ioan Dăncuş a fost trimis în judecată și șoferul acestuia, pentru falsificarea foilor de parcurs.

 

 

 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trei persoane au fost ucise în urma unui atac aerian israelian în Gaza

„Trei persoane au fost ucise într-un atac israelian la miezul nopții la nord-vest de Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza”, a transmis Apărarea Civilă,...

Un oficial guvernamental rus vizitează Coreea de Nord

Anunțul vizitei a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Interne, Irina Volk, care a precizat că pe agenda întâlnirilor se...

Cel puțin șapte victime în urma unui atac armat la piramidele Teotihuacan din Mexic

Autoritățile au anunțat că în urma atacului, o femeie, cetățean al Canadei și-a pierdut viața și alte șase persoane au fost rănite. Patru dintre...

ULTIMA ORĂ