Tot mai mulți tineri depind financiar de părinți. Specialiștii: ajutorul trebuie să aibă reguli clare

Aproximativ 64% dintre părinții care au copii din generația Z – adică tineri între 18 și 28 de ani – spun că aceștia depind încă de ei financiar. În același timp, peste jumătate dintre părinți recunosc că acest ajutor le afectează propriul buget.

Ajutorul nu trebuie să devină obișnuință

Specialiștii spun că sprijinul oferit de părinți poate fi util, dar trebuie tratat ca o soluție temporară.

„Ajutorul ar trebui să fie un plan, nu un stil de viață”, spune Douglas Boneparth, consultant financiar din New York, citat de CNBC.

El atrage atenția că sprijinul financiar trebuie clarificat încă de la început: „Trebuie stabilit dacă ajutorul este un cadou sau un împrumut și în ce condiții este oferit”.

Dacă sprijinul nu implică returnarea banilor, este important să existe totuși o limită în timp și o evaluare periodică a situației.

Reguli scrise

Pentru a evita neînțelegerile, specialiștii recomandă ca aceste aranjamente să fie consemnate în scris.

„Lipsa de claritate este cea care creează frustrări de ambele părți”, spune Tim Ranzetta, fondatorul organizației, organizație din SUA care oferă educație financiară tinerilor.

Aceste înțelegeri ar trebui consemnate în scris, susține Corey Seemiller, profesor la Wright State University, o universitate publică din statul Ohio: „Dacă părinții plătesc, de exemplu, un credit sau dacă tânărul locuiește acasă și plătește chirie, aceste lucruri ar trebui trecute în scris”.

Obiective clare pentru independență

Tinerii care primesc sprijin financiar ar trebui să vină cu un plan concret: un buget, un obiectiv de economisire și un termen clar.

„În acest fel, situația nu mai este una fără sfârșit, ci are un final”, spune reprezentantul Next Gen Personal Finance.

Disconfortul dependenței financiare

Mulți tineri se simt stânjeniți că primesc bani de la părinți, spun cercetători în sociologie de la Universitatea Harvard, care studiază relațiile dintre părinți și copii.

Potrivit acestora, „sprijinul poate crea sentimentul că nu sunt suficient de independenți, dar și disconfortul că beneficiază de un avantaj față de alții”.

Cu toate acestea, toți specialiștii intervievați de sursa citată spun că ajutorul primit la început îi poate ajuta pe tineri să devină independenți mai târziu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Donald Trump a vorbit despre OZN-uri în prezența echipajului NASA care a mers spre Lună. Reacția amuzantă a astronauților

Președintele Donald Trump a reafirmat miercuri seară, într-o discuție cu reporterii de la Casa Albă, că administrația sa va elibera în curând documentele secrete...

Donald Trump a vorbit despre OZN-uri în prezența echipajului NASA care a mers spre Lună. Reacția amuzantă a astronauților

Președintele Donald Trump a reafirmat miercuri seară, într-o discuție cu reporterii de la Casa Albă, că administrația sa va elibera în curând documentele secrete...

Brașov: mai mulți bani pentru educație și cultură. Investițiile cresc semnificativ

Cea mai mare creștere este la capitolul dezvoltare: sumele alocate investițiilor urcă de la 386 de milioane de lei anul trecut la 513 milioane...

ULTIMA ORĂ