Avertismentul FMI: Economia globală riscă să intre în recesiune dacă războiul din Orientul Mijlociu continuă

Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat marți asupra faptului că o escaladare suplimentară a conflictului cu Iranul ar putea declanșa o recesiune globală, dar și o reacție violentă pe piețele financiare, scrie The Guardian.

Avertismentul vine în contextul în care FMI a anunțat că economia mondială va crește cu doar 2,5% în acest an — cel mai slab ritm din 2020.

În raportul „World Economic Outlook”, FMI a afirmat că, în cel mai pesimist scenariu – în care prețurile petrolului, gazelor și alimentelor vor crește și vor rămâne ridicate în 2026 și 2027 – creșterea economică globală ar putea scădea sub 2% în 2026.

„Acest lucru ar însemna o situație critică, la un pas de o recesiune globală, care s-a produs de doar patru ori din 1980, iar două dintre acestei situații au fost, de fapt, asociate cu crize majore: criza financiară mondială și pandemia de Covid”, a declarat Gourinchas, adăugând că este vorba de „o rată de creștere extrem de scăzută pentru economia mondială”, potrivit BBC.

FMI a mai subliniat faptul că printre cele mai severe condiții care ar putea duce la o încetinire la nivel mondial s-ar număra prețurile petrolului care ar ajunge la o medie de 110 dolari pe baril în acest an și ar atinge 125 de dolari în 2027. Într-un astfel de scenariu, inflația ar putea ajunge la 6% anul viitor, iar băncile centrale ar fi obligate să majoreze ratele dobânzilor pentru a încetini ritmul creșterii prețurilor, mai spune FMI.

Scenariul de referință al FMI

Economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, a declarat pentru Financial Times (FT) că negocierile de la sfârșitul săptămânii trecute au declanșat o creștere a prețurilor petrolului „care ne-ar apropia de scenariul nefavorabil”.

„Eșecul negocierilor dintre Iran și SUA, blocada reciprocă impusă de SUA… ar putea agrava situația, blocând și mai mult petrolul în Strâmtoarea Ormuz, în loc să-i permită să ajungă pe piață”, a spus Gourinchas pentru FT.

Scenariul de referință al FMI, care a fost stabilit la începutul acestei luni, înainte de eșecul negocierilor de încetare a focului din weekend, prevedea o creștere de 3,1% în acest an și o inflație de 4,4%.

Înainte de izbucnirea conflictului în Orientul Mijlociu, prețurile petrolului se situau în jurul valorii de 70 de dolari pe baril, însă odată cu blocarea Strâmtorii Ormuz și cu eșuarea negocierilor de pace SUA-Iran, acestea au crescut vertiginos.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un oraș întreg a fost otrăvit, în Rusia: 700 de oameni sunt grav bolnavi, iar jumătate dintre ei sunt copii. Toți au băut apă din rețeaua comună

Otrăvire în masă în orașul Murom din Rusia, unde aproape 700 de oameni au ajuns până acum la spital, jumătate dintre ei fiind copii....

Interzicerea rețelelor sociale pentru minori, pe masa liderilor UE: Emmanuel Macron convoacă o videoconferință

Președintele francez Emmanuel Macron va discuta cu mai mulți lideri europeni și cu Ursula von der Leyen despre posibilitatea interzicerii rețelelor sociale pentru minori,...

Zelenski respinge ideea aderării parțiale a Ucrainei la Uniunea Europeană: Nu avem nevoie de o UE „light”

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu este interesată de o aderare parțială la Uniunea Europeană, făcând o paralelă cu ideea că Europa nu...

ULTIMA ORĂ