Cum au reacționat locuitorii din cartierul de lângă Pădurea Băneasa după închiderea drumului forestier pentru trafic auto. Ce vor face în continuare

Cum au reacționat locuitorii din cartierul de lângă Pădurea Băneasa după închiderea drumului forestier pentru trafic auto. Care sunt următorii pași.

Cum au reacționat locuitorii din cartierul de lângă Pădurea Băneasa după închiderea drumului forestier pentru trafic auto

Reprezentanții locatarilor din cartierul vecin Pădurii Băneasa, organizați juridic în cadrul Federației Greenfield Băneasa, contestă denunțarea unilaterală a contractului privind drumul forestier din Pădurea Băneasa, pe care o consideră o măsură abuzivă, îndreptată împotriva a peste 6.000 de cetățeni, scrie mediafax.ro.

Federația Greenfield Băneasa condamă decizia Romsilva de denunțare unilaterală a contractului de peaj care permite accesul locuitorilor din Greenfield prin drumul forestier din Pădurea Băneasa.

Locuitorii consideră măsura abuzivă, nejustificată și profund inechitabilă, potrivit comunicatului transmis marți de Federația Greenfield Băneasa.

Drumul forestier, „mărul discordiei”

Comunicatul vine după ce, la începutul lunii aprilie, Romsilva a notificat Federația cu privire la denunțarea unilaterală a contractului de peaj care permitea circulația auto pe drumul forestier din Pădurea Băneasa.

Drumul era folosit de locuitorii din Greenfield contra unei taxe plătite către Romsilva și fusese deschis circulației auto anul trecut, în lipsa alternativei rutiere directe promisă de dezvoltatorul imobiliar. Până atunci, aceștia erau nevoiți să utilizeze rute ocolitoare pentru a ajunge acasă.

„Un contract legal nu poate fi reziliat în baza unor presiuni externe sau percepții publice”

Federația Greenfield Băneasa subliniază că este la curent cu notificarea Romsilva și a formulat deja un răspuns ferm, prin intermediul reprezentanților săi legali.

„Ca parte contractantă, Federația Greenfield reamintește că acest contract de peaj este încheiat cu Direcția Silvică Ilfov, iar notificarea a fost emisă de o entitate care nu are calitatea de parte contractuală în acest raport juridic. Federația Greenfield atrage atenția că un contract legal nu poate fi reziliat în baza unor presiuni externe sau percepții publice, ci exclusiv în condițiile și limitele prevăzute de lege și de clauzele contractuale asumate de părți”, arată sursa citată.

„Am utilizat drumul de acces în mod legal, în baza unui contract ale cărui obligații au fost respectate integral. Considerăm că acest demers este abuziv și creează un precedent periculos în relația dintre cetățeni și instituțiile statului. Federația Greenfield transmite un mesaj clar către toți membrii comunității: accesul pe drumul forestier rămâne deschis, în baza contractului aflat în vigoare”, a declarat Cătălin Diaconescu, președintele Federației Greenfield Băneasa.

Federația susține că decizia comunicată pe 2 aprilie dă naștere unei situații profund inechitabile, pentru comunitatea Greenfield, formată din peste 6.000 de cetățeni, care au acționat permanent în baza unui contract legal încheiat și executat cu bună-credință.

„Federația va continua să utilizeze toate mijloacele legale”

„De asemenea, contractul prevede accesul la trei segmente de drum forestier, două dintre ele, cele asfaltate, fiind deschise circulației publice și folosite de toți bucureștenii (strada Padina). Dacă contractul va fi reziliat, fie acele drumuri vor fi închise iar acest lucru va crea blocaje în toată zona, fie se va crea o discriminare prin care doar locuitorii din cartierul Grenefield nu vor avea acces la acel drum, dintre toți bucureștenii”, potrivit comunicatului transmis.

„Abordarea Federației Greenfield Băneasa a fost și rămâne una responsabilă și orientată spre dialog. Într-o primă etapă, demersurile au fost realizate pe cale amiabilă, însă, în măsura în care situația o va impune, Federația va continua să utilizeze toate mijloacele legale pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale comunității”, a arătat federația.

Federația a amintit că a încheiat în martie 2025 cu Direcția Silvică Ilfov un contract de peaj care reglementează utilizarea drumului forestier din Pădurea Băneasa ca rută de acces pentru locuitorii din Greenfield, în condiții legale și controlate, contract rezultat în urma unor negocieri îndelungate între autorități și reprezentanții comunității și care a asigurat un cadru organizat și conform legii pentru utilizarea drumului forestier.

Autorul recomandă:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Românii au donat mai puțin pentru cauze nobile, din cauza greutăților economice. Chiar și așa, suntem în topul generozității

Într-un context economic tot mai dificil, şi generozitatea noastră este sub presiunea inflației și a costului vieții de zi cu zi. A scăzut semnificativ...

FOTO Investiții pregătite în România: Grupul arab AD Ports semnează cu administratorul Portului Constanța în vederea colaborării

Operatorul portuar arab AD Ports Group, cu sediul în Abu Dhabi, explorează oportunități de investiții în Portul Constanța, cel mai mare port de la...

Cum l-au ironizat show-urile de noapte pe Trump după episodul „Iisus”. Ceartă președinte-papă: lumea a devenit un episod din South Park

Prezentatorii show-urilor de noapte din America au reacționat la eșecul negocierilor de pace dintre SUA și Iran și la disputa unilaterală a lui Donald...

ULTIMA ORĂ