Ion Cristoiu: Reînvie Peter Magyar, noul Stăpân al Ungariei, periculosul iredentism maghiar?!

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în atenție alegerile din Ungaria și ocuparea lui Peter Magyar a scaunului de șef de stat.

„Peter Magyar, noul stăpân al Ungariei, și-a explicat în conferința de presă transmisă și comentată în România mai ceva o conferință de presă a președintelui României, deoarece el este eroul Rețelei, eroul tefeliștilor și, mai ales, eroul USR-iștilor. Și-a explicat aversiunea față de liderul AUR, George Simion. Din câte se știe, Peter Magyar, când era în Opoziție, a organizat un marș de proteste, simbolic, până la Oradea în semn de protest față de sprijinul dat de Viktor Orban lui George Simion în campania electorală. De precizat că acest sprijin a lui Viktor Orban nu a fost dat pentru că George Simion face parte din aceeași familie ca și Viktor Orban, cea suveranistă.

Numai că actualul stăpân al Ungariei nu a protestat față de sprijinul dat de Viktor Orban unui trumpist, conservatorist, suveranist, rebel față de Uniunea Europeană. A protestat față de sprijinul dat de Viktor Orban unui naționalist român. În acel moment, Peter Magyar s-a semnificat ca un luptător pentru maghiarimea din România, care maghiarime este pusă la îndoială de naționalistul George Simion”, a spus Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Focus 18, în topul audiențelor în a doua zi de Paști

Luni, 13 aprilie, in intervalul 18.00-18.30, jurnalul Focus 18 de la Prima TV a înregistrat un rezultat remarcabil în preferințele telespectatorilor, clasându-se pe locul...

China cumpără masiv aur

China a continuat să cumpere masiv aur, chiar și după ce prețul metlaul prețios a înregistrat scăderi semnificative în luna martie, dovedind că și...

Marko Bela crede că apropierea UDMR de Viktor Orban a fost greșită: „Noi trebuia să fim echidistanți. S-au atașat unui singur partid”

Fostul președinte UDMR este de părere că politica dusă de reprezentanții Uniunii în ultima perioadă a fost una greșită, pentru că maghiarii din România...

ULTIMA ORĂ