„Jurnalul unei cameriste”, noul film al lui Radu Jude, selecționat la Quinzaine des Cinéastes de la Cannes

Proiectul cineastului Radu Jude se află printre cele 19 lungmetraje selectate din aproximativ 1.800 de înscrieri, alături de nouă scurtmetraje și mediumetraje.

Filmul „Jurnalul unei cameriste”, descris ca o lucrare provocatoare în linia stilului consacrat al lui Jude, este o adaptare a romanului clasic al lui Octave Mirbeau. Pelicula îi are în distribuție pe Ana Dumitrascu, Vincent Macaigne și Mélanie Thierry și este o coproducție franco-română, filmată în Franța și România.

Quinzaine des Cinéastes 2026 se desfășoară între 13 și 23 mai, în paralel cu Festivalul de la Cannes. Printre titlurile notabile se numără și Butterfly Jam de Kantemir Balagov (filmul de deschidere) și Le Vertige de Quentin Dupieux, o animație care marchează a doua sa prezență la Cannes în același an.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an continuă tradiția secțiunii de a descoperi sau susține autori care au devenit ulterior nume importante în cinemaul mondial. Printre numele mari care au avut filme selecționate în cadrul evenimentului se numără Werner Herzog, Martin Scorsese, Spike Lee sau Damien Chazelle.

Quinzaine des Cinéastes nu acordă premii de juriu, însă în ultimii ani a introdus un premiu al publicului, câștigat anterior de filmele Universal Language (2024) și The President’s Cake (2025).

Evenimentul era intitulat până în 2023 La Quinzaine des Réalisateurs.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Colegiul Medicilor avertizează: Panourile despre cezariană din București conțin informații false

Colegiul Medicilor, din România a reacţionat, marţi, după ce în Bucureşti au apărut panouri publicitare care conţin informaţii despre cezariană versus naşterea naturală.

Colegiul Medicilor avertizează: Panourile despre cezariană din București conțin informații false

Colegiul Medicilor, din România a reacţionat, marţi, după ce în Bucureşti au apărut panouri publicitare care conţin informaţii despre cezariană versus naşterea naturală.

Colegiul Medicilor reacționează la apariția panourilor anti-cezariană din București: „Afirmațiile sunt lipsite de fundament științific”

Colegiul Medicilor din România a reacţionat, marţi, după ce în Bucureşti au apărut panouri publicitare care conţin informaţii despre cezariană versus naşterea naturală. „Prin...

ULTIMA ORĂ